vineri, 6 octombrie 2017

Apologie pentru ecologie

Prof. Dorina BUIA – coord. cerc de chimie exp.-ecologie
Clubul Copiilor Năsăud

Deși interacțiunea între organism și mediul în care trăiește ar trebui să existe în „zestrea genetică” a fiecărui individ, ,lucrurile nu stau deloc așa.
Din conceptul „evoluția omului în strânsă legătură cu natura”, parcă nu a mai rămas mai nimic.
Societatea umană s-a „decuplat” de sistemele naturale care îi asigură existența. Legătura omului cu natura a suferit schimbări dramatice în ultimele decenii, modificări care tind să se accelereze pe viitor. Astăzi vorbim de necesitatea protejării naturii și de necesitatea urgentă a formării unui comportament conștient față de valorile ecologice. Simptomele se pot vedea peste tot: de la erodarea masivă a cunoștințelor de bază a oamenilor despre natură până la schimbarea atitudinii față de natură (indiferența și nepăsarea sunt doar două dintre atitudinile în răspândire).
Trebuie necondiționat să facem ceva!
Trebuie să generăm atitudini pozitive față de natură, să reconectăm sistemul uman la un sistem de valori care să cuprindă natura cu dinamica și complexitatea ei.
Și începutul nu este nicăieri altundeva decât în copii, iar datoria noastră, a adulților, este să-i învățăm să se transforme în ființe rațional-afective, dominate de principii, legi și norme sănătoase și veridice.
Copilul încă din cea mai fragedă vârstă întreabă și manifestă o mare curiozitate. La aceste întrebări membrii familiei dau răspunsuri după nivelul de instruire și experiență, dar forma organizată de cunoaștere a mediului este școala.
„Natura și educația sunt asemănătoare căci educația transformă omul și prin această transformare creează natura” (DEMOCRIT)
În acest context dascălilor le revine sarcina și obligația de ai învăța pe copii să înțeleagă și să iubească natura, să-i pătrundă tainele și să o protejeze, să urmărească formarea și dezvoltarea conștiinței ecologice a fiecăruia dintre ei.
Cunoștințele despre ecologie în școală trebuie prezentate într-un mod atractiv, accesibil și experimental, in demersul didactic al activităților. Impactul deosebit este atunci când temele cu caracter ecologic se desfășoară în mediul natural, în afara clasei. Copiii trebuie să perceapă „spațiul viului”, să participe la luarea unor decizii și atitudini. De exemplu: adevărul ciclului natural al unei plante „plantele răsar, trăiesc și mor lăsând semințe pentru următoarea generație de plante”. Această informație ar putea să o treacă prin filtrul propriei opinii: dacă solul, aerul și apa sunt poluate acest ciclu va fi distrus, iar planta nu va reuși să ajungă la maturitate și semințele nu vor mai rodi.
Lucrurile simple fac minuni! Fără fraze complicate, fără concepte prea elaborate, aceste semințe, copiii, vor rodi la rândul lor. Nu putem veni în fața lor cu un arsenal de definiții și statistici. Nu așa îi vom câștiga de partea noastră. Ei vor să „palpeze” ceea ce le spunem, să se convingă singuri de consecințe, să fie responsabili și să participe la luarea de decizii.
Educația ecologică a fost introdusă în Curriculumul național ca materie opțională abia în 2007, cu o întârziere de aproximativ un deceniu față de primele proiecte educaționale dezvoltate în sectorul nonguvernamental. Denumirea este de „educație ecologică și de protecția mediului” și se aplică în învățământul preșcolar, primar și gimnazial.
Logica introducerii educației ecologice în școli a fost una cu bătaie lungă. Astfel copiii dobândesc la școală noțiuni pe care acasă le împărtășesc membrilor familiei și toți împreună iau o atitudine de a menține mediu înconjurător lor cât mai curat și nepoluat.
Din păcate cu toată diversitatea impresionantă de materiale didactice de abordare a ecologiei în școli, nu s-a ajuns la un rezultat mulțumitor. Mai există râuri tapetate cu peturi și nu numai, locuri destinate agrementului dar împânzite de gunoaie etc.
Concluzie: Procesul de conștientizare ecologică este prea lent. Există o „verigă slabă” în lanțul ecologic: unitatea factorilor de decizie.
Într-adevăr s-au făcut progrese dar se pierde timp prețios care este ireversibil. Există proiecte, programe și acțiuni naționale adresate tuturor cetățenilor, dar caracterul de voluntariat, din păcate înțeles greșit, nu sensibilizează pe toți oameni și nu se realizează o societate curată pe termen lung.
Calendarele activităților educative extrașcolare la toate nivelele: locale, județene, regionale sau naționale, au secțiuni întregi de proiecte și concursuri ecologice și de protecție a mediului înconjurător și în fiecare an se finalizează cu premii și diplome, ceea ce demonstrează preocuparea permanentă în acest domeniu, dar o dată cu încheierea concursului sau proiectului se încheie și etapa de educație ecologică. Există aceste „rupturi” care fragmentează procesul permanent și global de rezolvare a problemelor ecologice și de aceea ai și impresia că de fiecare dată o iei de la început. Este ca și cum am clădi o casă frumoasă și arătoasă dar toți pereții sunt paraleli și nu putem da forma finală de cămin primitor și curat.
De ce?
Se pare că lipsește o motivație materială reală și națională. Să nu uităm că trăim într-o lume a consumului, a nevoilor materiale imediate începând de la cei mici.
Exista o vreme când fiecare copil din România aduna și spăla sticle și borcane de diferite dimensiuni și le valorifica la orice magazin alimentar.
Astăzi cu varietatea de materiale refolosibile nu există un program național bine stabilit, funcțional și permanent, adresat în primul rând copiilor care să-i motiveze să-și pună în aplicație noțiunile de ocrotire a mediului înconjurător dar totodată să-și realizeze și un venit propriu printr-o muncă cu un scop precis și lăudabil.
În concluzie suntem pe drumul cel bun, dar am ales o cale întortocheată. Obținem rezultate deosebite, dar copiii sunt cei care ne taxează cel mai repede și pe care noi adulții îi dezamăgim când de fapt ar trebui să fim exemple și modele.
Modul de prezentare a cunoștințelor de ecologie în școli ar trebui cunoscut de toată lumea, să existe activități practice la care să participe și părinții sau alți membri din familia copiilor, astfel încât impactul să fie larg și de durată.
Un mod concret de predare a ecologiei nu am realizat, dar materialele studiate ca bibliografie în vederea realizării acestui material sunt în măsură să satisfacă orice tip de abordare pe care ar dori cineva să-l desfășoare.

Bibliografie:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu