Prof. Dorina BUIA
– coord. cerc de chimie exp.-ecologie
Clubul Copiilor Năsăud
Deși interacțiunea între organism și mediul în care
trăiește ar trebui să existe în „zestrea genetică” a fiecărui individ, ,lucrurile
nu stau deloc așa.
Din conceptul „evoluția omului în strânsă legătură cu
natura”, parcă nu a mai rămas mai nimic.
Societatea umană s-a „decuplat” de sistemele naturale
care îi asigură existența. Legătura omului cu natura a suferit schimbări
dramatice în ultimele decenii, modificări care tind să se accelereze pe viitor.
Astăzi vorbim de necesitatea protejării naturii și de necesitatea urgentă a
formării unui comportament conștient față de valorile ecologice. Simptomele se
pot vedea peste tot: de la erodarea masivă a cunoștințelor de bază a oamenilor
despre natură până la schimbarea atitudinii față de natură (indiferența și
nepăsarea sunt doar două dintre atitudinile în răspândire).
Trebuie necondiționat să facem ceva!
Trebuie să generăm atitudini pozitive față de natură, să
reconectăm sistemul uman la un sistem de valori care să cuprindă natura cu
dinamica și complexitatea ei.
Și începutul nu este nicăieri altundeva decât în copii, iar
datoria noastră, a adulților, este să-i învățăm să se transforme în ființe
rațional-afective, dominate de principii, legi și norme sănătoase și veridice.
Copilul încă din cea mai fragedă vârstă întreabă și
manifestă o mare curiozitate. La aceste întrebări membrii familiei dau
răspunsuri după nivelul de instruire și experiență, dar forma organizată de
cunoaștere a mediului este școala.
„Natura și educația sunt asemănătoare căci educația
transformă omul și prin această transformare creează natura” (DEMOCRIT)
În acest context dascălilor le revine sarcina și
obligația de ai învăța pe copii să înțeleagă și să iubească natura, să-i
pătrundă tainele și să o protejeze, să urmărească formarea și dezvoltarea
conștiinței ecologice a fiecăruia dintre ei.
Cunoștințele despre ecologie în școală trebuie prezentate
într-un mod atractiv, accesibil și experimental, in demersul didactic al
activităților. Impactul deosebit este atunci când temele cu caracter ecologic
se desfășoară în mediul natural, în afara clasei. Copiii trebuie să perceapă „spațiul
viului”, să participe la luarea unor decizii și atitudini. De exemplu: adevărul
ciclului natural al unei plante „plantele răsar, trăiesc și mor lăsând semințe
pentru următoarea generație de plante”. Această informație ar putea să o treacă
prin filtrul propriei opinii: dacă solul, aerul și apa sunt poluate acest ciclu
va fi distrus, iar planta nu va reuși să ajungă la maturitate și semințele nu
vor mai rodi.
Lucrurile simple fac minuni! Fără fraze complicate, fără
concepte prea elaborate, aceste semințe, copiii, vor rodi la rândul lor. Nu
putem veni în fața lor cu un arsenal de definiții și statistici. Nu așa îi vom
câștiga de partea noastră. Ei vor să „palpeze” ceea ce le spunem, să se
convingă singuri de consecințe, să fie responsabili și să participe la luarea
de decizii.
Educația ecologică a fost introdusă în Curriculumul
național ca materie opțională abia în 2007, cu o întârziere de aproximativ un
deceniu față de primele proiecte educaționale dezvoltate în sectorul
nonguvernamental. Denumirea este de „educație ecologică și de protecția
mediului” și se aplică în învățământul preșcolar, primar și gimnazial.
Logica introducerii educației ecologice în școli a fost
una cu bătaie lungă. Astfel copiii dobândesc la școală noțiuni pe care acasă le
împărtășesc membrilor familiei și toți împreună iau o atitudine de a menține
mediu înconjurător lor cât mai curat și nepoluat.
Din păcate cu toată diversitatea impresionantă de
materiale didactice de abordare a ecologiei în școli, nu s-a ajuns la un
rezultat mulțumitor. Mai există râuri tapetate cu peturi și nu numai, locuri
destinate agrementului dar împânzite de gunoaie etc.
Concluzie: Procesul de conștientizare ecologică este prea
lent. Există o „verigă slabă” în lanțul ecologic: unitatea factorilor de
decizie.
Într-adevăr s-au făcut progrese dar se pierde timp
prețios care este ireversibil. Există proiecte, programe și acțiuni naționale
adresate tuturor cetățenilor, dar caracterul de voluntariat, din păcate înțeles
greșit, nu sensibilizează pe toți oameni și nu se realizează o societate curată
pe termen lung.
Calendarele activităților educative extrașcolare la toate
nivelele: locale, județene, regionale sau naționale, au secțiuni întregi de
proiecte și concursuri ecologice și de protecție a mediului înconjurător și în
fiecare an se finalizează cu premii și diplome, ceea ce demonstrează
preocuparea permanentă în acest domeniu, dar o dată cu încheierea concursului
sau proiectului se încheie și etapa de educație ecologică. Există aceste „rupturi”
care fragmentează procesul permanent și global de rezolvare a problemelor
ecologice și de aceea ai și impresia că de fiecare dată o iei de la început.
Este ca și cum am clădi o casă frumoasă și arătoasă dar toți pereții sunt
paraleli și nu putem da forma finală de cămin primitor și curat.
De ce?
Se pare că lipsește o motivație materială reală și
națională. Să nu uităm că trăim într-o lume a consumului, a nevoilor materiale imediate
începând de la cei mici.
Exista o vreme când fiecare copil din România aduna și
spăla sticle și borcane de diferite dimensiuni și le valorifica la orice
magazin alimentar.
Astăzi cu varietatea de materiale refolosibile nu există
un program național bine stabilit, funcțional și permanent, adresat în primul
rând copiilor care să-i motiveze să-și pună în aplicație noțiunile de ocrotire
a mediului înconjurător dar totodată să-și realizeze și un venit propriu
printr-o muncă cu un scop precis și lăudabil.
În concluzie suntem pe drumul cel bun, dar am ales o cale
întortocheată. Obținem rezultate deosebite, dar copiii sunt cei care ne taxează
cel mai repede și pe care noi adulții îi dezamăgim când de fapt ar trebui să
fim exemple și modele.
Modul de prezentare a cunoștințelor de ecologie în școli
ar trebui cunoscut de toată lumea, să existe activități practice la care să
participe și părinții sau alți membri din familia copiilor, astfel încât
impactul să fie larg și de durată.
Un mod concret de predare a ecologiei nu am realizat, dar
materialele studiate ca bibliografie în vederea realizării acestui material
sunt în măsură să satisfacă orice tip de abordare pe care ar dori cineva să-l
desfășoare.
Bibliografie:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu