miercuri, 30 august 2017

Originalitate și istorie – Muzeul „Casa Săsească” din Livezile

Prof. Iulia-Cristina ANI
Liceul Teoretic Constantin Romanu-Vivu Teaca

Acum în prag de începere a noului an școlar, doresc să vă propun o activitate pe care o puteți desfășura împreună cu elevii, în timpul Școlii Altfel, dar nu numai – o scurtă vizită la muzeul „Casa Săsească” din Livezile.
Prin intermediul unei astfel de vizite, elevii vor veni în contact direct cu realitățile vieții săsești de la începutul și mijlocul secolului al XX-lea.

Muzeul „Casa săsească” – este o gospodărie completă: casă, șură, grajd, cu specific săsesc în arhitectura casei și a modului de expunere a anexelor gospodărești. Este reconstituit interiorul săsesc de altădată în trei încăperi distincte. „Casa săsească” din Livezile are la bază colecția lui Ioan Rusu, localnic de vază, care din tinerețe și până când a închis ochii, în 2004, la peste 90 de ani, a strâns obiecte care să mențină vie moștenirea sașilor care au locuit în Livezile.
În aceste încăperi (cameră de parade, bucătărie, cameră) elevii pot admira țesături de interior (păretare, ștergare, fețe de masă, acoperitoare de pat), piesele de uz casnic (aparat de feliat pâinea, mașină de spălat, instrument de făcut gogoși), piesele de mobilier pictat specific sașilor (laviță, masă, cuier, pat, dulap), obiectele de ceramică (sobă din cahle).
Târnațul, care bordează casa spre curtea interioară, este locul din care se pot admira anexele gospodărești.

„Mașină” de spălat haine
Anexele gospodărești, șura și cele două grajduri aflate lângă casă adăpostesc exponate grupate pe categorii funcționale: “ghilotine” pentru tăiat sfecla, râșnițe pentru măcinat cereale, hambare pentru depozitat cereale, teascuri pentru stors struguri, unelte, instalații ce țin de industria casnică textile: depănători, melițe, mașini de tors, etc. Șura și grajdul oferă vizitatorului posibilitatea să cunoască împărțirea spațiilor respective, unelte și instalații tradiționale.
Instrument de feliat pâinea
Din propria experiență didactică am putut constata că argumentele științifice devin deosebit de interesante pentru elevi dacă sunt exemplificate cu cele de natură emoțională. Ce reprezintă pentru un elev din regiune județului Bistrița, prezentarea venirii sașilor pe aceste meleaguri? Dacă nu este un pasionat înfocat al istoriei, mai nimic.
Instrument de făcut gogoși
Argumentele științifice, chiar dacă sunt prezentate într-un mod interesant și original, folosind materiale didactice moderne, nu sunt suficiente. Dar, în momentul în care elevii au vizitat casa săsească, au văzut interiorul unei astfel de ca, unor instrumente care astăzi nu mai există, a costumelor populare tradiționale săsești, cu mult diferite de cele românești, elevii au devenit deosebit de interesați.

Din exemplificările de mai sus putem concluziona cu ușurință că elevii au devenit deosebit de sensibili tocmai la factorii centrali ai procesului educaționali: familia, școala, comunitatea locală.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu