Prof. Iulia-Cristina ANI
Liceul Teoretic
Constantin Romanu-Vivu Teaca
Așezările de pe Valea Bistriței
Ardelene sau a Bârgaielor sunt atestate documentar începând cu secolul al
XIV-lea, dar sigur ele existau înainte de a fi menționate. Dacă la început se
amintea doar de cele două areale, Bârgăul de Jos și Bârgăul de Sus, în cursul
secolului al XVIII-lea se fac mențiuni concrete asupra așezărilor de aici.
Astfel într-o statistică din 1760-1762 se fac referiri la „Josenii, Mijlocenii,
Prund, Colibița et Tiha”.
Toponimul Colibița se pare că
provine de la termenul latin colebs, care
înseamnă colibă. În acest caz este
foarte simplu de înțeles faptul că așezământul inițial a luat ființă dintr-o așezare
temporară, formată din colibele locuitorilor de la Bistrița Bârgăului, care pășunau
animalele în această zonă sau exploatau lemnul. Avocatul Corneliu Mureșan,
întâiul primar român al orașului Bistrița (1934-1937), sublinia despre aceste
locuri: „Prima așezare, în chip de colibă, a fost făcută de un cetățean din
Bistrița Bârgăului, care venea vara cu vitele și oile la pășunat. De la această
colibă își trage denumirea de „Colibița”,
nume sugestiv și gingaș”.
Colibița are un
trecut turistic semnificativ, fapt care justifică necesitatea valorificării
resurselor sale atractive, prin reînființarea stațiunii climaterice de aici. În
evoluția activităților turistice de la Colibița se delimitează patru etape
majore, care vor fi prezentate pe scurt în rândurile ce urmează.
Prima etapă,
corespunde celor dintâi mențiuni documentare din a doua jumătate a secolului al
XVIII-lea, când autoritățile imperiale fac o serie de evaluări economice în
cadrul acestui areal (pășuni, păduri, vânat).
Pe hărțile iosefine,
întocmite în perioada 1769-1773, teritoriul Colibiței apare împădurit, ceea ce
arată că, la vremea respectivă, nu era locuit, cel puțin permanent, dar sigur
era vizitat în scopuri economice (exploatarea lemnului, pășunatul în lunca
râului Colibița, prelevarea fructelor de pădure și a ciupercilor, vânătoare,
pescuit, etc.) de către comunitățile umane învecinate care vor forma la scurt
timp, viitoarea comună Bistrița Bârgăului, odată cu înființarea graniței
năsăudene. Această etapă, premergătoare organizării stațiunii climaterice, se
desfășoară de la sfârșitul secolului XVIII până la începutul secolului al XIX-lea,
când meleagurile Colibiței atrăgeau, probabil, iubitori de natură. Ne referim
aici la intelectuali (învățători, ofițeri, magistrați, preoți, profesori,
medici) și funcționari din comunele de pe valea Bistriței și Bârgăului, din orașul
Bistrița și chiar mai de departe, care căutau peisajul, liniștea și aerul curat
al Colibiței.
A doua etapă, a stațiunii climaterice, așa cum reiese din
documente, debutează odată cu stabilirea permanent a celor dintâi locuitori pe
aceste meleaguri, la începutul secolului XIX. Așezarea s-a conturat treptat,
dobândind o configurație răsfirată, impusă de relief, de utilizarea terenurilor
(pășune, fâneață, arabil) și de evoluția istorică. Tot acum legăturile comunei
Bistrița Bârgăului cu depresiunea Colibița se intensifică, odată cu amenajarea
drumului de acces.
Tot în anii `80 au fost descoperite întâmplător proprietățile
terapeutice ale localității. În anul 1883, un cetățean din Bistrița cu numele Lewi,
și-a trimis la Colibița fata bolnavă de tuberculoză, pentru odihnă și refacere.
După trei luni fata s-a însănătoșit. Cazul a făcut mare senzație în cercurile
medicale din Bistrița. Un tratament similar a urmat o arhitectă din Bistrița,
cu numele Erica Schuller care, de asemenea, s-a întors după câteva luni
sănătoasă. Acest caz a făcut apoi stațiunea cunoscută în tot cuprinsul județului
Bistrița-Năsăud.
Începând cu anul 1893 se construiesc câteva pavilioane
pentru bolnavii de TBC, vile particulare și se conturează contur viitoarea stațiune.
În această perioadă potențialul terapeutic al zonei (aerul curat, climatul
tonic, izvoarele minerale, covorul vegetal, peisajul montan) este valorificat
din plin, iar activitățile de agrement și relaxare cuprindeau drumeții spre
obiectivele atractive din jur (Căsaru, Izvoru Lung, Colbu, Bistricior, Tăul
Zânelor, Piatra lui Orban). În anul 1926 toate clădirile au fost achiziționate
de Societatea Caritatea din Cluj, care trata în mod gratuit studenții ce
sufereau de boli pulmonare. De obicei, sezonul din stațiunea Colibița începea
la 1 mai și se încheia la 1 septembrie, fiind destul de aglomerat.
 |
| Sanatoriul Caritate. Pavilionul studenților universitari |
În anul 1930, mai mulți cetățeni din Bistrița înființează
un cartier de vile sub Dealul Pușcă, iar SKV (Siebenbürgischer Karpathenverein
– Asociația Carpatină Transilvană) Bistrița construiește o cabană pentru turiști.
După cel de-al II-lea război mondial, stațiunea a fost refăcută și a servit
alternativ, ca tabără pentru pionieri și studenți, și pentru odihnă. În anii
socialismului, când stațiunea va funcționa pe alte principii, aceasta avea
caracter climateric, aparținea de Oficiul Județean de Turism Bistrița-Năsăud,
care se subordona Întreprinderii balneo-climaterice Sângeorz-Băi și funcționa
cu 12 vile. Aici veneau la odihnă persoane din toată țara, precum și elevi, în
tabere special organizate.
Pe lângă baza de
cazare, în stațiunea Colibița existau și unități de alimentație publică, precum
magazinul universal, magazinul forestier, cantina și bufetul stațiunii. Vara,
duminica și în sărbătorile legale sau religioase, se înregistra un aflux
important de vizitatori, reprezentat în mare parte de localnicii de pe Valea
Bârgăului.
 |
| Colibița înainte de construirea lacului de acumulare |
A treia etapă începe odată cu declanșarea lucrărilor
hidroenergetice, în anul 1976. În acest moment stațiunea climaterică și satul
sunt dezafectate, iar activitățile turistice din perioada următoare se vor
derula neorganizat. Iubitorii de natură și cei credincioși Colibiței, vor
continua să viziteze aceste locuri, în pofida transformărilor la care a fost
supus peisajul.
S-ar putea spune că în această etapă, principala atracție
turistică este însăși construirea barajului și activitățile conexe, dar odată
cu schițarea lacului de acumulare, prin anul 1983, accentul se pune pe potențialul
atractiv al acestuia. Mii de vizitatori vor invada de acum înainte malurile
lacului apărut între munți. Colibița începe astfel, să-și prefigureze o altă
personalitate turistică și funcțională, mai puternică, dar cu consecințe
viitoare greu de controlat, mai ales în plan ecologic. Pe lângă peisajul
încântător și renumele dobândit în deceniile anterioare, apariția lacului va
declanșa la Colibița acel fenomen nociv pentru natură, numit turism de masă.
În ideea de a valorifica noul potențial turistic al
Colibiței în mod organizat, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a demarat
lucrările pentru edificarea unui hotel-restaurant, cu o capacitate de 200 de
locuri, sub Dealul Pușcă, deasupra lacului de acumulare, într-o zonă însorită și
cu vizibilitate mare asupra depresiunii și culmilor montane înconjurătoare.
Lucrările au fost executate anevoios de către Șantierul Hidroenergetic Colibița,
dar după anul 1989, proiectul a fost abandonat și edificiul, aflat într-un
stadiu înaintat de finalizare, va fi lăsat în paragină.
 |
| Colibița – vedere de pe muntele Căsaru |
A patra etapă și ultima debutează spre sfârșitul
lucrărilor hidroenergetice, în anii 90, când are loc, de fapt, relansarea
turistică a zonei. Astfel, prin poienele din jurul lacului apar vile, cabane și
case de vacanță particulare, care vor forma o adevărată așezare turistică. În
acest context, turismul de masă continuă și în această etapă, aducând impacturi
aferente. Începând cu anul 2014 administrația județului Bistrița-Năsăud face
demersurile necesare pentru atestarea Colibiței ca stațiune turistică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu