luni, 3 iulie 2017

Activități integrate realizate prin repovestire

Prof. învățământ preșcolar Ioana SZILAGYI,
Școala Gimnazială Negrilești

Pentru ca activitățile integrate să fie reușite, este necesară elaborarea unui scenariu foarte bine întocmit de educatoare cu obiective clare și sarcini zilnice pe sectoare de activitate, asigurând o paletă variată de opțiuni, facilitându-se astfel demersul abordării integrate.
Activitatea de repovestire este colaterală povestirii. Această activitate este foarte îndrăgită de copii pentru că le dă posibilitatea de a pătrunde în lumea imaginarului, de a fi ascultați și de a se afirma. Repovestirea este o activitate dificilă deoarece îl determină pe copil să reconstruiască un subiect în funcție de vocabularul pe care îl stăpânește. Aceste activități se dobândesc treptat și de aceea rolul educatoarei, la început, este de ai oferi modele de exprimare și de relatare a unui subiect iar mai târziu să adopte o atitudine de încurajare și dirijare față de copilul care încearcă să dea o formă gândurilor.
Pentru a exemplifica abordarea acestor tipuri de activități vin cu o activitate realizată cu grupa mare de la Grădinița Școlii Gimnaziale Negrilești.

TEMA ACTIVITĂȚII „ÎN LUMEA POVEȘTILOR”
FORMA DE REALIZARE: repovestire-activitate integrată (ALA+DLC+DEC), având ca tip de activitate consolidarea de cunoștințe, priceperi și deprinderi.
Categoriile de activități abordate pentru această temă sunt următoarele:
a) Jocuri și activități liber alese:
BIBLIOTECĂ:
- „Cărți favorite, personaje îndrăgite” – citire imagini
- Să realizeze drumul Scufiței Roșii prin aranjarea imaginilor din această poveste, cât și a imaginilor poveștii „Frumoasa din pădurea adormită” în ordinea cronologică a desfășurării evenimentelor.
- Să rezolve fișe de lucru
JOC DE ROL:
- „Alba ca zăpada și-a ei ucenici/ modelează prăjituri pentru pitici”
ARTĂ:
- Pictură pe sticlă – „Personaje din povești”
ȘTIINȚĂ:
- Să realizeze un super puzzle cu personajele poveștii „Scufița Roșie”.
- Să identifice personajele cu trăsături comune (diagrama Venn) din poveștile „Albă ca zăpada” și „Frumoasa din pădurea adormită”
- Să alcătuiască un ciorchine cu personaje pozitive și negative din povestea „Fata babei și fata moșului”.
b) Activități pe domenii experiențiale:
- DLC – Educarea limbajului – repovestire ÎN LUMEA POVEȘTILOR
- DEC – Ed. Muzicală – Personajele se prezintă prin cântece.
c) Activități de dezvoltare personală:
- Întâlnirea de dimineață; știrea zilei; salutul; calendarul naturii.
- Activitate de grup: „– Dacă aș fi un personaj aș vrea să fiu...”
- Rutine: „Cum îmi exprim sentimentele când ascult o poveste?”
- Tranziții: „Bat din palme uite-așa!
- Forme de organizare: frontală, individuală și pe grupe.

SCENARIUL ACTIVITĂȚII
Activitatea începe cu Întâlnirea de dimineață: La semnalul clopoțelului copiii se aranjează în semicerc, educatoarea îi salută iar ei răspund salutului. Apoi formează un cerc ținându-se de mâini, se salută între ei începând de la omul zilei spre dreapta. Prin intermediul unei poezii distractive preșcolarii salută natura:
„Bună dimineața cer frumos!” (Ridică mâinile de-asupra capului.)
„Bună dimineața soare luminos!” (Arcuiesc mâinile de-asupra capului sub forma unui cerc.)
„Bună dimineața vântule ce alergi pe pământ!” (Mișcări ale brațelor ridicate stânga-dreapta.)
„Bună dimineața copaci!” (Arată cu mâinile forma unui copac.)
„Bună dimineața păsări mari și mici!” (Întind brațele lateral, mișcându-le sus-jos.)
„Bună dimineața pietre tari!” (Ating podeaua cu palmele.)
„Bună dimineața animale mari și mici!” (Se ghemuiesc la podea, apoi sar cu mâinile întinse în sus.)
„Bună dimineața dragi pitici!”
Educatoarea face prezența și anunță denumirea Întâlnirii de dimineață: „Dacă aș fi un personaj aș vrea să fiu...”. Copilul zilei transmite o idee de moment, completează calendarul naturii precizând ziua, luna, anul și anotimpul în care suntem.
Așezați în semicerc copiii cânta cântecelul „Înfloresc grădinile!”. În sala de grupă intră un pitic care are în mână un felinar iar la gât o trăistuță din care scoate o scrisoare de la cei șapte pitici, frățiorii lui mai mici. Educatoarea citește scrisoarea prin care piticii cer ajutorul copiilor în înțelegerea corectă a poveștilor preferate, deoarece Albă ca Zăpada a cam îmbătrânit și cred ei că aceasta încurcă poveștile. De comun acord copiii hotărăsc să îi ajute pe cei șapte pitici. Deoarece felinarul piticului avea patru flăcări (de culoare roșie, albastră, galbenă, albă), pe care piticul și-a notat nelămuririle. Le voi citi, iar voi copii veți răspunde la ele. Dintr-o cutiuță cu surprize copiii sunt invitați de către educatoare să-și ia câte o bulinuță de culoarea preferată (roșie, albastră, galbenă, albă). Sunt solicitați să se împartă în funcție de culoarea aleasă. Se formează patru grupe (grupa albaștrilor, grupa roșiorilor, grupa galbenilor și grupa albilor), fiecăreia adresându-i-se întrebările scrise pe flacăra corespunzătoare. Copiii răspund întrebărilor. Se fac aprecieri colective și individuale. Educatoarea anunță copiii că după ce vor cânta cântecelul „Bat din palme...” se vor îndrepta spre centrul unde vor găsi o floricică de culoarea bulinei lor. Copiii se îndreaptă spre centre, unde își identifică materialele și realizează sarcinile. Produsele de la centre vor fi analizate, se vor face observații și aprecieri.
Prin cântecul „Suflă vântul crengile!” se realizează tranziția către garderoba sălii, unde se va desfășura „Carnavalul eroilor îndrăgiți. Copiii se vor costuma și prin cântecelul „Câte unul pe cărare” își vor face intrarea pe scenă unde vor prezenta personajele din poveștile lor preferate prin cântece și poezii. Educatoarea face aprecieri verbale și stimulative. În încheiere copiii își manifestă bucuria prin cântecelul „Dacă vesel se trăiește!”. Activitatea se încheie cu o petrecere improvizată, degustând dulciurile pregătite de Albă ca Zăpada și ucenicii săi, audiție muzicală (deoarece muzica îi impresionează pe copii, produce emoții puternice, însoțește jocul și face parte din distracția lor).