vineri, 5 mai 2017

Rolul profesorului de matematică în predare-învățare

Prof. Dănuța SUCIU
Școala Gimnazială „Petru Rareș” Ciceu-Mihăiești

Este binecunoscut faptul că, pentru a fi un bun profesor, nu este suficientă doar o bună pregătire științifică ci o mare importanță o are modul în care este expus subiectul. Mai mult decât atât, știm că profesorii cu care am studiat diferite cursuri (de matematică și nu numai) ne-au marcat și modelat atitudinile, comportamentul, uneori și exprimările.
Exemplificăm, în acest sens, cu un fragment dintr-o mărturisire a unui desăvârșit mânuitor al discursului matematic din timpul unei lecții, ilustrul profesor universitar al Facultății de Matematică din București, cel care a fost Miron Nicolescu (1903-1975): „De la toți am învățat, mă surprind vorbind olimpian ca Pompeiu, apăsat ca Țițeica, senin și simplu ca David Emmanuel”.
Iată și o impresie despre conferințele ținute de Grigore Moisil (dar la fel îi erau și lecțiile): „Cine a avut șansa să asculte măcar una dintre aceste emisiuni, nu va uita niciodată farmecul singular al rostirii, ondulațiile vocii savantului, mai ales pendulările pe registrul grav…Desigur că, prin transcriere, acest farmec se risipește”. Dar iată părerea chiar a celui despre care am amintit mai sus: „…un cuvânt, o intonație, o pauză, un gest, o ordonare a expunerii, asta e ceea ce înseamnă un profesor bun, o lecție bună, chiar când subiectul e foarte banal”.
Dan Barbilian, cu talentul său poetic, evocă lecțiile ținute de Țițeica: „Bătălia se desfășoară albă, hotărâtă, într-un mers de fapt suveran. Ochii profesorului preciși, albaștrii în planul median al amfiteatrului par materializarea punctelor circulare de la infinit: organizatori și absoluți. Pe când fața se desface pe fondul negru al tablei ca Masca însăși a geometriei….Însemnătatea acestor lecții nu-ți îngăduie însă o prea lungă pasivitate. Scoți repede hârtia, creionul și intri în bătălie. Atunci simți lângă tine o mână singură de neîntrecut combatant. Aici îndepărtează fierul cu care inerția somnolenței voia să le întunece; dincolo arată o potecă singură în spatele taberei de întuneric”.
Constatăm așadar că, în toate aceste amintiri și evocări, autorii nu se referă la conținutul concret al lecțiilor audiate ci la forma, la stilul de predare, la gesturile făcute de către profesor, la impresia lăsată de omul de la catedră.
Vom concretiza sfaturile explicite sau implicite care rezultă din citatele menționate:
- Expunerea trebuie să fie limpede, clară, cu folosirea unui limbaj adecvat nivelului clasei la care predăm dar care să includă rigoarea specifică matematicii. Sunt foarte importante în expunere intonația, accentuarea pe anumite aspecte ale predării, entuziasmul la „descoperirea” proprietății de demonstrat sau de predat dând astfel culoare și rigoare lecției.
- Elevii trebuie să fie atrași și să li se trezească interesul și afecțiunea folosind, cu voce caldă, expresii care să-i încurajeze în încercările lor de a descoperi noțiunile și rezultatele pe care le caută, fără a le pune în evidență micile „poticneli”.
- Ritmul folosit în predare trebuie mereu ajustat în funcție de gradul de receptivitate al clasei (acesta depinzând de o serie de factori, cum ar fi nivelul clasei, gradul de oboseală al elevilor datorită orarului din ziua respectivă, perioada din zi la care este programată ora respectivă etc.).
Se știe că, multor elevi, matematica le trezește un sentiment de teamă ( uneori chiar repulsie ) datorită caracterului său abstract, a dificultăților create de unele capitole și de încărcarea uneori neechilibrată a programelor școlare.
La o oarecare distanțare a elevilor față de matematică își aduc o „contribuție” importantă și unii învățători sau profesori care nu s-au aplecat îndeajuns asupra aspectelor metodice în procesul de predare-învățare-evaluare, elevii pierzând astfel unele verigi importante din matematica învățată în clasele precedente.
Rolul profesorului de matematică devine esențial în „recuperarea” elementelor pierdute, atât cele legate de materia insuficient înțeleasă, cât și aspectele legate de sentimentele și atitudinea elevilor față de această disciplină.
În „Arta didactică” marele filosof și pedagog J. A. Comenius spune: „Modul de a preda constă în iscusința metodică și asta cere ca întotdeauna și pretutindeni profesorul să știe în primul rând să pregătească sufletele elevilor pentru învățare, apoi să transmită însăși învățătura și în sfârșit să întărească ceea ce s-a transmis și perceput. Căci după cum un pictor, având să picteze un tablou, mai întâi întinde planșa sau pânza pe care urmează să picteze, o netezește și chiar îi unge unele părți pentru a o face capabilă a de a primi culorile, apoi pictează și, în sfârșit, după ce i-a dat cu grijă ultima culoare nu se teme s-o expună la soare, sau la aer, ca să se întărească și să se usuce, la fel de potrivit va fi procedeul celui ce cu mâna, mintea, limba are să formeze știința altuia, dacă știe mai întâi să prepare sufletele pentru învățătură, apoi să le transmită învățătura și, în cele din urmă, s-o consolideze”.
Așadar profesorul îndeplinește o profesiune de o deosebită importanță, aceea de a asigura formarea și pregătirea tinerelor generații, o pregătire socio-profesională, morală și cetățenească.


Bibliografie:

Ardelean Liviu, Secelean Nicolae - Didactica matematicii-noțiuni generale; comunicare didactică specifică matematicii, Ed. Univ. „Lucian Blaga” , Sibiu, 2007

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu