marți, 23 mai 2017

Avramiștii – mândrii reprezentanți ai portului popular – la Năsăud!

Prof. Monica LUPUȚI
Școala Gimnazială „Avram Iancu” Bistrița

În data de 14 mai, Țara Năsăudului a sărbătorit Ziua Costumului Popular. În această zi istorică s-a urmărit intrarea în Guinness World Records cu două recorduri: cel mai mare număr de persoane îmbrăcate în costum popular și cel mai mare număr de participanți la un dans tradițional. Bineînțeles că am depășit așteptările!
Cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale Avram Iancu (d-na director Andron Elena și d-na director-adjunct Luca Alina Silvia alături de înv. Sarca Diana, prof. Oprea Angelica, prof. Ursa Floarea, prof. Lupuți Monica, prof. Rus Marinela, secretar Moldovan Mirela, prof Bălan Elena, prof. Cotoc Garofița, prof. Lazaric Ștefan, înv. Guther-Vlad Elena Anca și prof. Sigmirean Ioan) au răspuns în număr mare invitației de a participa la acest important eveniment.
Cuvintele noastre nu s-au transcris doar în promisiuni ci și în fapte, efectivul școlii noastre însumând peste 140 de participanți. Am reușit să ne mobilizăm, de la mic la mare, pentru onoarea județului nostru și pentru stima, respectul și iubirea față de portul nostru popular.
Într-o zonă în care tradițiile sunt menținute vii, elevii școlii noastre au defilat cu fruntea sus, organizați, răbdători și conștienți de magnitudinea evenimentului.
Deși de la organizarea grupurilor pentru defilare până la numărarea efectivă au trecut ore întregi, chiar dacă elevele, elevii cu clopuri înfrumusețate cu pene de păun și profesorii erau cu toții bronzați și obosiți sub arșița unei zile care se anunța ploioasă – avramiștii au fost ambițioși și au rezistat, pe linia albă a cercului, până la final!
Evenimentul este unul istoric, frumos și înălțător iar participarea activă la asemenea eveniment ne face pe noi, cadrele didactice participante, sa le mulțumim elevilor noștri pentru prezență, organizare și răbdare în această zi în care, toți împreună am intrat în horă și am jucat.
Cel care își iubește portul își iubește rădăcinile, acel loc, acea zonă de unde ne vine esența și puterea noastră, iar noi am onorat Patria costumului popular cu dăruire, emoție, demnitate, considerație, respect, prețuire și stimă față de valorile noastre tradiționale.

vineri, 19 mai 2017

Proiect colectiv: Natura

Psiholog școlar Suzana DEAC,
Școala Gimnazială Vermeș

Tema se realizează atât individual, cât și colectiv, pe măsură ce elevii completează desenul în caiete, rând pe rând, sunt invitați ca răspunsurile cele mai bune să le treacă și pe proiectul colectiv. Ei vor scrie în jurul cercului, cu diferite culori, tot ce se asociază de tema invocată. Apoi, vor efectua câteva desene adecvate temei, atât în caiete, cât și pe proiectul colectiv, care, finalizat, se va afișa în clasă la locul dorit de elevi.

Acest proiect a fost realizat cu elevii clasei a V-a, din Școala Gimnazială Vermeș, și în viitorul apropiat va fi inclus într-o culegere de materiale concepute și menite de a sprijini activitatea diriginților.

Educația de azi – Dezlegarea enigmelor

Psiholog școlar Suzana DEAC,
Liceul Tehnologic Lechința

E un deliciu să citești răspunsurile elevilor din clasa a V-a A, pline de candoare dar și înțelepciune, provocându-le criticismul gândirii printr-o metodă inedită. Fiind convinsă că anumite refrene muzicale se preiau și se repetă în limbajul cotidian absolut automatizat, curiozitatea m-a condus să studiez descifrarea conștientă a mesajului semantic al acestor refrene. Astfel, activitatea de consiliere, având tema: Dezlegarea enigmelor, a fost centrată pe trei refrene „axiomatice”: Unde dragoste nu e, nimic nu e; Și băieții plâng câteodată; și Iubirea schimbă tot, cerând elevilor să explice aceste sintagme bine cunoscute.
Iată ce răspunsuri am primit!

Unde dragoste nu e, nimic nu e.
♠♠ Dacă nu ai dragostea părinților te simți pustiu și singuratic, sau dragostea partenerului, te simți ca un trandafir roșu și frumos pe o câmpie aridă și uscată. Iar dragostea prietenilor și celor din jur contează enorm de mult. Când ești iubit de cineva, simți că plutești într-un rai cu suflet bun și curat. (L. Alina)
♠♠ Poți să fii cât de bogat dar dacă nu ai parte de dragoste, poți să te consideri sărac. (C. Iasmina)
♠♠ Dragostea cuprinde și ceartă nu numai iubire. (R. Andrei)
♠♠ Dacă nu e dragoste, nici fericire nu este. (A. Maria)
♠♠ În mediul familial sau într-o relație de prietenie iubirea ne apropie (B. Alexandra)
♠♠ Unde nu e dragoste nu se poate întâmpla nimic bun. (T. Simona)
♠♠ Lumea ar fi urâtă fără dragoste față de părinți, față de o persoană dragă mie. (H. Patrik)
♠♠ Dacă nu iubești nu ai nimic. Nu e nimic frumos în viața ta. Iubirea ne schimbă înspre bine. (L. Bianca)
♠♠ Unde nu e dragoste parcă lumea ar fi cu susul în jos! (Ș. Stelian)
Dacă nu e dragoste ești trist și pesimist. (Ș. Paul – a V-a B)
♠♠ Înseamnă că fără dragoste nu poți trăi, adică ce rost mai are viața fără dragoste! (P. Daniela)
♠♠ Nu există viață, bucurie, veselie fără dragoste. (F. Andreea)
♠♠ Fără dragoste nu este înțelegere și adevăr. (F. Andreea)
♠♠ Lipsit de dragoste ar fi ca un pământ pustiu, omul ar rămâne fără jumătatea lui, fără o ființă la nevoie. (G. Dalia)

Și băieții plâng câteodată
♦ Și băieții au probleme, sunt care îndură ceva de mult timp și plângând se descarcă, își spun durerea prin lacrimi. (L. Alina)
♦ Și băieții pot fi răniți. Plâng mai rar dar și ei au sentimente. (C. Iasmina)
♦ Chiar dacă băieții sunt considerați persoane mai tari, câteodată au și ei de suferit. (B. Alexandra)
♦ Băieții nu au inimă de piatră, se emoționează și plâng și ei. (F. Andreea)
♦ Și băieții pot fi jigniți chiar dacă ei sunt mai puternici. (F. Andreea)
♦ Chiar dacă băieții plâng câteodată asta nu înseamnă că trebuie să considerăm că greșesc. (L. Bianca)
♦ Și băieții regretă câteodată anumite lucruri. (T. Simona)
♦ Și băieții au voie să plângă. Și ei au sentimente dureroase. (H. Patrik)
♦ Dacă băieții sunt cei mai curajoși nu înseamnă că nu plâng niciodată. (R. Andrei)
♦ Și băieții pot fi sentimentali. (Ș. Petru)
♦ Când plâng după fete. (A. Maria)
♦ Înseamnă că și băieții pot să plângă deoarece și ei au sentimente. (P. Daniela)
♦ Se spune că ești fată dacă plângi. Dar când cineva pleacă pe lumea cealaltă sau te desparți de cineva, nu te poți abține. (Ș. Paul – a V-a B)
♦ Fiecare om are dreptul să-și exprime sentimentele plângând, și băieții au momente grele în care se descarcă (G. Dalia)

Iubirea schimbă tot
♣ O iubire adevărată îl face pe om magic. Poți fi trist sau posomorât, dar având iubirea, grija și sentimentele frumoase ale celor din jur, devii un om cu un suflet pur și fermecat. Sufletul unor oameni poate deveni strălucitor datorită dragostei oferite de către părinți, iubiți sau prieteni apropiați. (L. Alina)
♣ Iubirea dăruiește vieții o lume diferită. (Ș. Petru)
♣ Dacă ești îndrăgostit viața îți devine mai frumoasă și mai luminoasă. (R. Andrei)
♣ Iubirea schimbă viața rea într-o viață însorită și bună. (T. Simona)
♣ Iubirea este cea mai puternică armă. Lumea nu este frumoasă fără iubire. (H. Patrik)
♣ Când iubești ți se schimbă viața. Ești alt om. Devii o persoană diferită. (L. Bianca)
♣ Iubirea înseamnă totul. Ea te face un alt om. (P. Daniela)
♣ Când iubești, totul e roz și colorat, deși în dragoste sunt și momente bune dar și rele. Dar când iubești, parcă înoți într-un curcubeu, pe un cer senin, iar zâmbetul îți domină viața. (Ș. Paul – a V-a B)
♣ Poți fi oricât de supărat dar dacă ai alături de tine iubirea, îți readuce zâmbetul pe buze. (C. Iasmina)
♣ Dacă iubim totul va deveni diferit, mai frumos și viața noastră se va schimba. (B. Alexandra)
♣ O singură vorbă din dragoste și desigur sinceră, ar putea rezolva orice problemă. Să rămânem uniți și să nu renunțăm. Încrederea și sinceritatea ar putea schimba orice. (F. Andreea)
♣ Iubirea schimbă sensul vieții. (G. Dalia)

Elevii cu o deschidere experiențială și receptivitate mintală, crescuți și educați în cl. a V-a A într-un spirit de exprimare liberă, stimulându-le corpul didactic al acestei clase, criticismul gândirii și notele originale în dezvăluirile personale, prezintă creativitate, originalitate dar și o implicare motivațională demnă de apreciere. Copiii au păreri personale, și nostime dar în același timp și mature, diferențiind diferitele categorii de dragoste cu o viziune precoce, o exprimare flexibilă, utilizând nu o dată nuanțe filozofice, operând cu concepte abstracte în mod abil.

vineri, 5 mai 2017

Învăţarea şi exersarea diverselor tipuri de discurs oral prevăzute de programa şcolară (aplicație pe interviu)

Prof. Anda LAZAR,
Liceul Teoretic „Constantin Romanu-Vivu” Teaca

1. Definiție; trăsături și funcții specifice:
Conform DEX, interviul reprezintă o „1) Convorbire în decursul căreia un jurnalist pune întrebări unei persoane asupra unui subiect cu intenția de a publica în presă sau de a difuza la radio, televiziune această convorbire. 2) Textul unei astfel de convorbiri (publicat în presă sau difuzat la radio, televiziune). /<engl., fr. Interview”.
Acesta este o specie jurnalistică de mare impact în practica de zi cu zi, conturând modele de raportare la societate și la realitatea imediată, fiind, în practica didactică, un aspect care trebuie învățat și exersat în cadrul orelor de limbă și comunicare.

2. Elaborarea unui interviu:
Demersului jurnalistic care trebuie urmat în cadrul învățării și aprofundării interviului, validat de practica ziaristică, impune în conturarea acestuia etapele:
a) alegerea temei și a interlocutorului;
b) documentarea;
c) pregătirea întrebărilor;
d) realizarea;
e) redactarea.
Respectarea etapelor de elaborare asigură, din punct de vedere tehnic, așezarea acestuia în parametri normali.
Întrebările într-un interviu trebuie:
- să nu se refere la domenii cunoscute ziaristului.
- să nu aibă caracter general.
- să nu fie puse mai multe deodată.
- să nu fie lungi.
- să nu fie directe.
- să nu sugereze răspunsul.
- să nu fie ipotetice, etc.
Intervievarea propriu-zisă urmează două tehnici generale:
- prima reprezintă lipsa preliminară de întrebări şi a planului de dezvoltare al interviului, pregătit dinainte. Tehnica este proprie interviului care urmăreşte obţinerea de informaţii. - cea de a doua (sau tehnica înlănţuirilor logice) constă în lansarea unor întrebări bine documentate, care vor fi completate în timpul discuţiei cu alte întrebări, adaptate la mersul dialogului, la conţinutul şi calitatea răspunsurilor date de intervievat. Această tehnică este folosită mai ales în interviurile care urmăresc obţinerea de opinii.
Există cinci modalităţi de abordare a subiectului în discuţie:
- interviul-pâlnie (plecând de la general înspre particular):
- interviul-pâlnie inversată (dezvoltându-se de la particular înspre general);
- interviul cu ordine mascată (în care ziaristul folosește întrebări la care interlocutorul său poate răspunde ușor, pentru a ținti apoi întrebările mai dificile și răspunsurile aferente, de care este cu adevărat interesat);
- interviul de tip liber (în care întrebările sunt condiţionate de conţinutul şi logica răspunsurilor date).

3. Tipuri de interviu
Școala jurnalistică franceză inventariază cinci posibile tipuri:
- interviul-relatare, interviul-mărturisire, interviul de opinie, interviul de analiză şi interviul-portret.
Școala jurnalistică americană adaugă tipurile de interviuri:
- explicative, justificative, directive, ipotetice, alternative şi coordonative
Școala jurnalistică românească, pentru clasificarea de tip intern a interviului, propune dihotomia:
- scopului şi a specificului implicării jurnalistului la interviu.
În funcţie de scopul urmărit, principalele tipuri de interviu practicate sunt:
a) interviul informativ - realizat din obligaţia jurnalistului de a prezenta publicului său informaţii legate de un eveniment de actualitate, acesta achiziţionând, în principal, fapte. Acest interviu răspunde întrebărilor: Cine? Ce? Când? Unde?.
b) interviul de opinie - adună opinii, aprecieri legate de diferite subiecte, puncte de vedere ale intervievatului, fiind interviul judecăţilor de valoare.
Acesta răspunde, cu precădere, întrebărilor: Cum? şi De ce?.
În cazul acestui tip de interviu, orice opinie are drept de existenţă, dar nu orice opinie are dreptul să fie mediatizată.
c) interviul-portret – este explicit formativ și propune publicului modele de comportament în mediul social, prezentând publicului personalităţi exemplare, gânduri, fapte, stări de spirit.
În funcţie de specificul participării ziaristului la interviu, principalele tipuri de interviu practicate sunt:
a) interviul propriu-zis, în care rolul ziaristul pune întrebările de care publicul său este interesat (cum ar fi prezentarea datelor exacte ale unui eveniment semnificativ din viața socială, etc.)
b) convorbirea, în care, pe lângă întrebările adresate conlocutorului , ziaristul se implică într-un schimb de idei cu invitatul său, prezentând argumente pro sau contra sau care aduc completări afirmaţiilor prezentate.
c) interviul-colectiv (sau masa rotundă), în care ziaristul are ca și invitați doi sau mai mulţi conlocutori, pentru a putea clarifica, din unghiuri de vedere diferite, un subiect actual.
Clasificările interne ale interviului au, în primul rând, caracteristici didactice, deoarece, în practica de presă efectivă, un interviu reuşit îmbină, în proporţii diferite, mai multe tipuri de interviu.

4. Relaţia ziarist - intervievat
Aceasta este urmărită din cel puţin trei puncte de vedere.
Primul ar fi cel al comportamentului, al relaţiei din timpul interviului. Faţă de invitatul la dialog, ziaristul trebuie să fie ca și un amfitrion.
In cea de a doua perspectivă a acestei relaţii binom ziarist-interviu este suspus spre analiza codul deontologic jurnalistic. Ziaristul se identifică cu publicul său şi îşi asumă interesele sale, privindu-și interlocutorul ca pe o sursă de informaţie. Un aspect esențial, care este legat tot de deontologia profesională jurnalistica, este evitarea punerii de întrebări-capcană și realizarea citarii cu extrema acurateţe a celor spuse de interlocutor.
A treia perspectivă de considerare a relației ziarist-intervievat este cea a eficienţei, ea măsurându-se în cantitatea şi calitatea informaţiei obţinute de ziarist de la invitatul său.
Preocuparea jurnalistului trebuie să fie valorificarea interlocutorului, în numele publicului. Interlocutorul nu trebuie întrerupt la fiecare pas, ci trebuie lăsat să își prezinte punctele de vedere, dar ziaristul trebuie să fie cel care controlează dialogul, nelăsându-şi conlocutorul să se abată de la subiectul interviului. De asemenea, jurnalistul trebuie să fie atent la forma pe care o va lua discursul invitatului său, având grija de modul in care acesta va fi redactat.

5. Concluzii:
Demersul jurnalistic didactic, prezentat în cadrul acestei abordări, reprezintă o taxonomie utilă în abordarea orelor de limbă și comunicare consacrate învățării și exersării interviului, acesta reprezentând o strategie eficientă de îndrumare a elevilor și atenției acestora înspre un subiect actual, plin de surprize și elemente de apropiere față de societatea în care aceștia se dezvoltă.


Bibliografie:

Capelle, Marc. Ghidul jurnalistului. București: Editura Carro, 1996.
Coman, Mihai. Manual de jurnalism. Iași: Editura Polirom, 1997.
Pamfil, Alina. Limba și literatura română în gimnaziu. Structuri didactice deschise. Ediția a IV-a. Pitești: Editura Paralela 45, 2007.
—. Studii de didactica literaturii române. Cluj-Napoca: Casa Cărții de Știință, 2006.
Șerbănescu, Andra. Cum se scrie un text? Iași: Editura Polirom, 2001.

Abordarea textului juridic din perspectiva caracteristicilor stilurilor funcţionale şi a funcţiilor comunicării (aplicație pe Codul Familiei)

Prof. Anda LAZAR,
Liceul Teoretic „Constantin Romanu-Vivu” Teaca

Stilul funcțional reprezintă o variantă a limbii care înlocuiește funcția de comunicare într-un domeniu de activitate determinat. Orice stil funcțional apare ca un mode în funcție de care vorbitorii îsi modelează intenționat sau involuntar forma comunicării.
Tipuri:
STILUL BELETRISTIC/ARTISTIC
STILUL ȘTIINȚIFIC
STILUL ADMINISTRATIV/OFICIAL
STILUL PUBLICISTIC
STILUL COLOCVIAL

STILUL ADMINISTRATIV/OFICIAL se manifestă în sfera relaților publice din domeniul legislativ, prin modalități de comunicare specifice, având conținut: regulamente, decrete, legi, protocoale, rapoarte, manifeste, statute (monolog scris); cuvăntări în cadrul oficial- declarații, discursuri, alocuțiuni (monolog oral); corespondență oficială (dialog scris); ședințe, procese, adunări generale, campanii electorale.

Caracteristici:
- Formulele tipice/cliseele lingvistice- formule introductive: prin prezenta vă aducem la cunoștință, Subsemnatul formule de încheiere: Drept care s-a încheiat prezentul proces-verbal expresii tipice (bazate pe prepoziții si alocuțiuni): în conformitate cu, ca urmare a hotărârii, având în vedere, cu privire la;
- Frecvența abrevierilor (art., alin., lit., a.c.)
- Aplicarea regulilor de prezentare grafică (aranjarea în pagină după anumite norme)
- Utilizarea formularelor-tip cu regim special, oferite de instituțile în drept (cerere de alocații, permise, aplicații pentru solicitări de posturi);
- Precizia, claritatea, corectitudinea- toate doceumente oficiale utilizează un limbaj coerent, logic, accesibil oricărui receptor interesat, fără ezitări în exprimare, respectând toate normelelimbii literare: „Articolul 13.2. Orice persoană are dreptul de a părăsi orice țară, inclusiv a sa, și de a reveni în țara sa” (Declarația universală a drepturilor omului);
- Enunțurile cu formă impersonală construite pe baza unor structuri specifice: forme verbale impersonale (Este necesar să.../Se impune aplicarea.../Vi se aduce la cunoștință), infinitiv cu valoare de imperativ (A se vedea paragraful...), reflexiv pasiv (Se instituie un sistem), frecvența grupurilor predicative care indică posibilitate și necesitate (Primăriile pot și trebuie să asigure...).
În ilustrarea acestui demers am ales ca și aplicație Codul Familiei, un text de lege în principal accesibil publicului neavizat, care dorește să cunoască îndeaproape litera legii, dar și elevilor, care îl pot studia în cadrul orelor de limbă și comunicare. Acest cod este imperios necesar să fie cunoscut, având în vedere importanța acordată de societatea actuală familiei, văzută ca și imagine a acesteia. Un alt motiv important în abordarea textului juridic a fost reprezentat de nevoia de a se cunoaște textele juridico-administrative, atât de necesare în menținerea noastră în pas cu dezvoltarea umană și socială.

FACTORII COMUNICĂRII

CONTEXT (locul + momentul comunicării, statutul interlocutorilor)
CANAL (mediu de transmitere a informației: aer, scrisori, rețele electronice)
EMIȚĂTOR->MESAJ (secvența de semnale)+ REFERENT (tema discuției)> RECEPTOR
COD (sistem de comunicare verbal/nonverbal)

Tipuri de comunicare
În funcție de transmiterea mesajului intr-un context și printr-un anumit canal
- Comunicare directă: partenerii comunicării se află într-un context comun
- Comunicare mediată: partenerii comunicării folosesc diverse mijloace ca telefonul, faxul, corespondență scrisă
În funcție de relația emițător-receptor:
- Comunicare bilaterală: receptorul devine la rândul lui emițător (dialog cotidian, emisiuni radio/TV interactive)
- Comunicare unilaterală: receptorul nu poate deveni emițător (mesajul este transmis intr-un singur sens)
În funcție de codul folosit:
- Comunicare verbală: realizată oral/scris prin intermediul unei limbi cunoscute
- Comunicare nonverbală: realizată prin intermediul gesturilor, al mimici sau al sistemelor special create (alfabetul Braille, semnele de circulație)

FUNCȚIILE LIMBII
FUNCȚIA DENOTATIVĂ/ REFERENȚIALĂ/ INFORMATIVĂ/ COGNITIVĂ
- Reflectă conținutul mesajului, transmiterea propriu-zisă a informației (Plouă)
FUNCȚIA EMOTIVĂ/EXPRESIVĂ
- Ilustrează starea afectivă a emițătorului, atitudinea vorbitorului față de conținutul mesajului;
- Se manifestă prin elemente paraverbale, grade de intensitate, de comparație, prin interjecții (Brr...e teribil de frig!)
FUNCȚIA CONATIVĂ/ PERSUASIVĂ/RETORICĂ
- Evidențiază prelucrare receptorului de către emițător, în vederea angajării receptorului în comunicare;
- Se manifestă prin formule de adresare directă: apelative în cazul vocativ, verbe la imperativ, construcții interogative/exclamative (- Dragă, stai să-ți explic! Oricum mă interesează și opinia ta!)
FUNCȚIA FATICĂ
- Asigură păstrarea contactului dintre emițător și receptor;
- Se manifestă prin formulări care mențin atenția destinatarului (Alo! Mă asculți? Mai ești acolo, nu?).
FUNCȚIA METALINGVISTICĂ
- Ilustrează informațiile despre cunoasterea limbajului, fiind predominantă în enunțurile care aparțin metalimbajului. (Hipologia este o modificare fonetică bazată pe suprimarea unei silabe repetate imediat „măligă”, în loc de „mămăligă”)
FUNCȚIA POETICĂ/ESTETICĂ/LITERARĂ
- Reflectă stilul individual, calitățile particulare ale limbajului (armonia, rafinamentul, oralitatea ș.a.),
- Reprezentând funcția predominantă a artei verbale („Când am deschis ochii mă aflam/în acest trup pe care-l vezi/și vinovat de felul lui eram/cum vinovate-s frunzele că-s verzi.” Nichita Stănescu - Destin).
Luând în considerare funcțiile comunicării ale lui Roman Jakobson, textul juridic selectează doar FUNCȚIA DENOTATIVĂ/ REFERENȚIALĂ/ INFORMATIVĂ/ COGNITIVĂ, deoarece acesta reflectă conținutul mesajului, transmiterea propriu-zisă a informației. Limbajul este în concordanță cu ceea ce textul trebuie să exprime, atât specialistului în domeniu, care îl compune, cât și cititorului neavizat, care dorește să se familiarizeze cu acest tip de text.

CALITĂȚILE GENERALE ȘI PARTICULARE ALE STILULUI
CALITĂȚILE GENERALE:
CORECTITUDINEA - respectarea normelor ortografice, gramaticale și de punctuație
CLARITATEA - formularea coerentă, logică și accesibilă
PROPRIETATEA - utilizarea unor mijloace lingvistice adecvate conținutului; concordanța dintre intenția emițătorului, conținutul de idei și exprimare
PRECIZIA - siguranța în exprimare
PURITATEA - folosirea mijloacelor lingvistice consacrate prin uzul curent sau prin tradiția literară.
Abateri de la calitățile generale ale stilului:
- Anacolutul (întreruperea continuității sintactice în propoziție sau frază, datorită neconcordanței dintre planul logic și cel gramatical al enunțului)
- Solecismul (apariția dezacordurilor; utilizarea improprie a elementelor de relație la nivelul frazei)
- Nonsensul (exprimarea contradictorie generatoare de absurd)
- Paradoxul (asocierea unor idei contradictorii, dar demonstrabile)
- Obscuritatea/galimatias-ul (formularea incoerentă confuză)
- Echivocul (formularea unor enunțuri cu cel puțin două sensuri, fără posibilitatea de a opta pentru unul dintre ele)
- Pleonasmul (repetarea aceleași idei prin alăturarea unor termeni cu sens identic sau apropiat)
- Tautologia (repetarea aceluiași cuvânt în propoziții sintactice diferite)
- Prețiozitatea (exprimarea afectată)
- Ermetismul (exprimarea încifrată)
- Prolixitatea (exprimarea stufoasă lipsită de precizie; aglomerarea comunicării cu multe cuvinte inutile și prost plasate în context)
- Digresiunea (îndepărtarea de la ideea principală a comunicării prin vehicularea altor idei)
- Licența poetică (abaterea intenționată cu valențe expresive de la normele limbii).

TIPURI DE COMUNICARE (aplicaţie pe Codul Familiei)

1. în funcţie de transmiterea mesajului într-un context şi printr-un anumit canal, textul juridic oferă o comunicare mediată, partenerii comunicării folosindu-se de un canal scris (suportul textului de lege propriu-zis)
2. în funcţie de relaţia emiţător-receptor, textul juridic este caracterizat de o comunicare unilaterală; receptorul nu poate deveni emiţător (mesajul este transmis într-un singur sens)
3. în funcţie de codul folosit, se poate vorbi de o comunicare verbală, realizată scris prin intermediul limbii române.

Concluzii:
Abordarea textului juridic din perspectiva caracteristicilor stilurilor funcționale și a funcțiilor comunicării reprezintă un demers viabil în cadrul orelor de limbă și comunicare alocate, fiind un bun instrument în apropierea elevilor de textele așa-zise mai „seci”, lipsite de atingerea narațiunii, dar extrem de necesare în parcurgerea instruirii didactice.
Textul juridic își are importanța în societate și mediul școlar, fiind fundamentul pe care se sprijină reglementările sociale.

Bibliografie:
Jakobson, Roman. Closing Statements: Linguistics and Poetics. Cambridge: Cambridge Massachusetts Press, 1960.
Online, Drept. Codul Familiei. Codul Familiei actualizat. 05 Iunie 2011. 05 Iunie 2011 <http://www.dreptonline.ro/legislatie/codul_familiei.php>.
Pamfil, Alina. Limba și literatura română în gimnaziu. Structuri didactice deschise. Pitești: Editura Paralela 45, 2007.
—. Studii de didactica literaturii române. Cluj-Napoca: Casa Cărții de Știință, 2006.
Zlătescu, Victor, Dan. Introducere în legistica formală. Tehnica legislativă. București: Editura Oscar Print, 1996.

Rolul profesorului de matematică în predare-învățare

Prof. Dănuța SUCIU
Școala Gimnazială „Petru Rareș” Ciceu-Mihăiești

Este binecunoscut faptul că, pentru a fi un bun profesor, nu este suficientă doar o bună pregătire științifică ci o mare importanță o are modul în care este expus subiectul. Mai mult decât atât, știm că profesorii cu care am studiat diferite cursuri (de matematică și nu numai) ne-au marcat și modelat atitudinile, comportamentul, uneori și exprimările.
Exemplificăm, în acest sens, cu un fragment dintr-o mărturisire a unui desăvârșit mânuitor al discursului matematic din timpul unei lecții, ilustrul profesor universitar al Facultății de Matematică din București, cel care a fost Miron Nicolescu (1903-1975): „De la toți am învățat, mă surprind vorbind olimpian ca Pompeiu, apăsat ca Țițeica, senin și simplu ca David Emmanuel”.
Iată și o impresie despre conferințele ținute de Grigore Moisil (dar la fel îi erau și lecțiile): „Cine a avut șansa să asculte măcar una dintre aceste emisiuni, nu va uita niciodată farmecul singular al rostirii, ondulațiile vocii savantului, mai ales pendulările pe registrul grav…Desigur că, prin transcriere, acest farmec se risipește”. Dar iată părerea chiar a celui despre care am amintit mai sus: „…un cuvânt, o intonație, o pauză, un gest, o ordonare a expunerii, asta e ceea ce înseamnă un profesor bun, o lecție bună, chiar când subiectul e foarte banal”.
Dan Barbilian, cu talentul său poetic, evocă lecțiile ținute de Țițeica: „Bătălia se desfășoară albă, hotărâtă, într-un mers de fapt suveran. Ochii profesorului preciși, albaștrii în planul median al amfiteatrului par materializarea punctelor circulare de la infinit: organizatori și absoluți. Pe când fața se desface pe fondul negru al tablei ca Masca însăși a geometriei….Însemnătatea acestor lecții nu-ți îngăduie însă o prea lungă pasivitate. Scoți repede hârtia, creionul și intri în bătălie. Atunci simți lângă tine o mână singură de neîntrecut combatant. Aici îndepărtează fierul cu care inerția somnolenței voia să le întunece; dincolo arată o potecă singură în spatele taberei de întuneric”.
Constatăm așadar că, în toate aceste amintiri și evocări, autorii nu se referă la conținutul concret al lecțiilor audiate ci la forma, la stilul de predare, la gesturile făcute de către profesor, la impresia lăsată de omul de la catedră.
Vom concretiza sfaturile explicite sau implicite care rezultă din citatele menționate:
- Expunerea trebuie să fie limpede, clară, cu folosirea unui limbaj adecvat nivelului clasei la care predăm dar care să includă rigoarea specifică matematicii. Sunt foarte importante în expunere intonația, accentuarea pe anumite aspecte ale predării, entuziasmul la „descoperirea” proprietății de demonstrat sau de predat dând astfel culoare și rigoare lecției.
- Elevii trebuie să fie atrași și să li se trezească interesul și afecțiunea folosind, cu voce caldă, expresii care să-i încurajeze în încercările lor de a descoperi noțiunile și rezultatele pe care le caută, fără a le pune în evidență micile „poticneli”.
- Ritmul folosit în predare trebuie mereu ajustat în funcție de gradul de receptivitate al clasei (acesta depinzând de o serie de factori, cum ar fi nivelul clasei, gradul de oboseală al elevilor datorită orarului din ziua respectivă, perioada din zi la care este programată ora respectivă etc.).
Se știe că, multor elevi, matematica le trezește un sentiment de teamă ( uneori chiar repulsie ) datorită caracterului său abstract, a dificultăților create de unele capitole și de încărcarea uneori neechilibrată a programelor școlare.
La o oarecare distanțare a elevilor față de matematică își aduc o „contribuție” importantă și unii învățători sau profesori care nu s-au aplecat îndeajuns asupra aspectelor metodice în procesul de predare-învățare-evaluare, elevii pierzând astfel unele verigi importante din matematica învățată în clasele precedente.
Rolul profesorului de matematică devine esențial în „recuperarea” elementelor pierdute, atât cele legate de materia insuficient înțeleasă, cât și aspectele legate de sentimentele și atitudinea elevilor față de această disciplină.
În „Arta didactică” marele filosof și pedagog J. A. Comenius spune: „Modul de a preda constă în iscusința metodică și asta cere ca întotdeauna și pretutindeni profesorul să știe în primul rând să pregătească sufletele elevilor pentru învățare, apoi să transmită însăși învățătura și în sfârșit să întărească ceea ce s-a transmis și perceput. Căci după cum un pictor, având să picteze un tablou, mai întâi întinde planșa sau pânza pe care urmează să picteze, o netezește și chiar îi unge unele părți pentru a o face capabilă a de a primi culorile, apoi pictează și, în sfârșit, după ce i-a dat cu grijă ultima culoare nu se teme s-o expună la soare, sau la aer, ca să se întărească și să se usuce, la fel de potrivit va fi procedeul celui ce cu mâna, mintea, limba are să formeze știința altuia, dacă știe mai întâi să prepare sufletele pentru învățătură, apoi să le transmită învățătura și, în cele din urmă, s-o consolideze”.
Așadar profesorul îndeplinește o profesiune de o deosebită importanță, aceea de a asigura formarea și pregătirea tinerelor generații, o pregătire socio-profesională, morală și cetățenească.


Bibliografie:

Ardelean Liviu, Secelean Nicolae - Didactica matematicii-noțiuni generale; comunicare didactică specifică matematicii, Ed. Univ. „Lucian Blaga” , Sibiu, 2007

marți, 2 mai 2017

Ateliere de robotică

Prof. Doris NEBERT,
Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Cluj-Napoca

Educația copiilor noștri provoacă părinții și profesorii la un efort constant de actualizare și armonizare a cunoștințelor, competențelor la cerințele unei societăți într-o continuă și accelerată tehnologizare și modernizare.
Comparativ cu ultimele generații de elevi care manifestau interes pentru cunoștințe variate și mai aprofundate despre calculatoare, rețele de calculatoare, echipamente de calcul în general, cât și informații despre programare și utilizarea unor programe utilitare, actuala generație de elevi este atrasă și preocupată de utilizarea telefoanelor mobile, de posibilitățile oferite de acestea, adică în primul rând de comunicare, actualizarea informațiilor personale și accesarea de informații despre alții prin rețelele de socializare, vizionarea de diverse poze, filmulețe, seriale de televiziune.
Mediul în care trăim este încărcat de tehnologie, iar nevoia de a interacționa cu diverse aparate din ce în ce mai sofisticate care aparent tind să devină mai „prietenoase” și tot mai „personalizate”, dar pentru a căror utilizare pare necesară încă o facultate (competență) este reală.
Evoluția tehnologiilor ne obligă însă să adaptăm demersul didactic la direcțiile actuale de dezvoltare iar una din aceste direcții este robotica. Robotica este un domeniu mai puțin explorat în mediul preuniversitar datorită costurilor ridicate și lipsei specialiștilor. În momentul de față robotica atrage din ce în ce mai mulți profesori și elevi datorită interdisciplinarității și posibilităților variate de utilizare.
Trebuie remarcat faptul că roboții încep să fie implicați în tot mai multe domenii de activitate: construcții de mașini, explorarea diverselor medii inaccesibile omului (acvatic, vulcanic, cosmic), domeniul medical.
De ce roboți în școală?
Utilizarea roboților în activitatea la clasă ajută elevii să se implice direct, să participe activ și nu ca simpli spectatori la desfășurarea lecției. Activitățile pot fi organizate individual sau pe echipe în funcție de numărul participanților și de resursele existente.
Posibilitatea de a studia, de a munci în echipă pentru atingerea unui scop comun, posibilitatea de a prezenta rezultatele echipei constituie un avantaj important pentru motivarea și menținerea interesului pentru învățare ceea ce conduce la premisele unei formări armonioase și adaptate a elevului la nevoile societății.
Utilizarea roboților este percepută de elevi ca o joacă. Toate noțiunile, cunoștințele, rutinele sunt mult mai ușor învățate prin experimentare, simulare, aplicare directă asupra roboților decât prin asimilarea unor concepte teoretice fără corespondent imediat în viața reală. Elevii sunt atrași de posibilitatea de a explora, construi, încerca lucruri noi, experimenta prin intermediul interacțiunii directe cu robotul, rezultatul fiind imediat. Rezultatele învățării, a muncii depuse de elevi pot fi imediat văzute, măsurate, cuantificate, notate atât de profesor, echipă, cât și de ceilalți participanți.
Materiile la care pot fi folosiți sunt diverse: matematică, fizică, biologie, chimie și desigur informatică.
În mod previzibil, există și neajunsuri, iar printre ele aș remarca faptul că orele de robotică sau orele în care se dorește predarea cu ajutorul roboților necesită o pregătire anterioară minuțioasă care necesită timp și spațiu adecvat.
Investiția în achiziționarea materialului didactic (kiturile inițiale) este semnificativă și costurile de întreținere sunt de asemenea destul de ridicate. Nu trebuie uitat faptul că pe lângă robot e nevoie și de un calculator cu ajutorul căruia să poată fi programat robotul.
Un aspect pozitiv ar fi faptul că softurile utilizate în programarea roboților sunt oferite gratuit sau pe internet se găsesc alternative gratuite.
Pregătirea profesorilor este un alt aspect important fiind nevoie de cunoștințe tehnice suplimentare pentru utilizarea și programarea roboților.
În lucrarea de față am să prezint organizarea unui atelier de robotică de o oră și jumătate. Acest atelier a fost proiectat și realizat cu ajutorul seturilor de la Lego Mindstorms.
Argumentele care au stat la baza alegerii roboților de la Lego pentru acest atelier au fost atât diversitatea și rezistența recunoscută a pieselor de lego, cât și dezvoltarea în timp a unui adevărat sistem educațional modular, interdisciplinar de către firma producătoare. Au fost și aspecte legate de condițiile mai speciale necesare pentru construirea altor tipuri de roboți. Important în alegerea făcută a fost și softul necesar pentru programarea robotului. Am preferat un soft vizual bazat pe imagini și nu pe limbaj cod, cel vizual fiind mai potrivit vârstei elevilor. Am ținut cont și de alte aspecte legate de periculozitatea în construcție și utilizare. Portabilitatea a fost un alt criteriu important în luarea deciziei finale. Au fost și argumente de ordin personal, nostalgia construcțiilor cu piese de lego, dacă pentru mine a funcționat m-am gândit că poate funcționează și pentru alții. Bineînțeles că vârsta elevilor a fost hotărâtoare în alegerea făcută. Elevii care au participat au vârsta cuprinsă între 10-12 ani și am considerat aceste seturi ca fiind cea mai buna alegere. Marele dezavantaj al acestei alegeri a fost prețul ridicat. Au fost achiziționate 8 seturi Lego Mindstorms, finanțarea a fost în procent de 10% de la părinți iar restul banilor a fost obținuți de la firme prin Fundația Comunitară Cluj-Napoca.
La activitate au participat 22 elevi care au fost împărțiți în echipe de câte 3 elevi respectiv 6 echipe cu câte 3 elevi și două echipe cu 2 elevi.
Elevii au primit o sarcină de lucru, o „provocare” la care trebuia să răspundă robotul construit de ei. Această provocare constă în împrăștierea baloților de fân de pe un teren agricol. Construcția și programarea roboților a fost astfel orientată spre atingerea unui scop din viața reală. A fost construit un perimetru care simula terenul, iar în interiorul acestui perimetru au fost poziționate piesele care urmau să fie înlăturate (împrăștiate). Ideal ar fi construirea mai multor astfel de terenuri în care să se desfășoare roboții.
Echipele au primit o cutie în care au fost pregătite piesele necesare construcției alături de un brick, 2 motoare mari, 1 motor mediu, cabluri și acumulatori. Fiecare echipă a fost repartizată la un calculator care avea instalat softul necesar programării robotului. Elevii au căutat și asamblat piesele urmărind pe ecranul calculatorului instrucțiunile pentru realizarea construcției. Timpul necesar construcției a fost de aproximativ 40 minute. Această construcție poate fi utilizată ulterior și la alte ore/clase.

La partea de construcție a robotului rolul profesorului a fost mai mult de ghid. La atelierul prezentat aici partea de programare a constat în realizarea unei structuri liniare din blocurile motor prin care robotul să poată ajunge să-și îndeplinească misiunea.
Programarea robotului necesită atenție și coordonare între membrii echipei. Proiectorul și tabla par insuficiente în transmiterea informațiilor, explicațiile așteptate de elev sunt dorite imediat iar profesorul devine un fel de titirez în mijlocul echipelor. Răbdarea și toleranța la frustrare sunt puse la încercare de ambele părți.

La sfârșitul activității toți elevii aveau misiunea îndeplinită iar satisfacția că au reușit se putea citi pe fețele lor. Într-o proporție foarte mare, elevii pleacă mulțumiți de rezultatul muncii lor și cu dorința de a reveni. Din experiența a zeci de ateliere organizate, pot să afirm că poate nu toate atelierele au avut succes, căci - trebuie să fim realiști - e greu de urmărit, coordonat și depanat roboți, copii și calculatoare, dar bucuria obținută la cele care au avut succes este o motivație puternică pentru a continua.

Analiza discursului politic autoritar

Prof. Anda LAZAR,
Liceul Teoretic „Constantin Romanu-Vivu” Teaca

Formalizarea și punerea în axiomă a faptelor primare de limbaj reprezintă o punere în scenă a variabilelor și constantelor conceptului de limbă de lemn.
Textul politic autoritar este văzut în dublă ipostază, mai exact cea de complex semnic verbal și semn verbal complex.
Dubla determinare a obiectului textual autoritar, susținută de Petöfi și Olivi (1989:191), precum și de Carmen Vlad (2000:22), autoarea sugerând termenul de „ambivalență constitutivă”, demersul permițând acordarea unui statut semiotic, unei definiri în contextul relațiilor obligatorii pentru declicul unui proces de comunicare.
Obiectul textual-discursiv totalitar poate primi o conotație de tip social, psihologic, cognitiv etc., însă prelucrarea, interpretarea, descrierea, decodarea, analiza se regăsesc într-o relație de dependență cu spațiul de receptare al textului.
Sintagma vizată de abordarea acestui referat este văzută ca un subsistem al limbii, în momente și contexte bine determinate, care a invadat „teritoriul” celorlalte subsisteme, tinzând spre a deveni o limba naturală.
O primă abordare teoretică a conceptului de „limbă de lemn” poate fi observată începând cu opera și articolele teoretice ale lui George Orwell dedicate ideii de „newspeak”, precum și lucrările lui Alain Besançon (1977), Tatiana Slama-Cazacu (2000) sau Cristiana Nicola-Teodorescu (1997). Limba de lemn reprezintă jumătate de secol de stindard al comunicării în țările aflate sub regimul comunist, însă o întrebare pertinentă se ridică: „Cine comunică?”
În limba de lemn se regăsește o componentă comunicativă, însă sensul esențial al comunicării apare alterat (omisiune, distorsiune, manipulare) și se observă folosirea unui sistem semiotic realizat prin procese de hipercodificare și schimbare (violentă) a codului mascat ideologic.
În limbajul de lemn, există un cadru necesar susținerii comunicării, ordonat fiind de „surplusul ideologic” (Umberto Eco, 1982), însă procesul nu aparține în totalitate limbii de lemn. Contaminarea ideologică apare numai în relația cu puterea, după cum subliniază Kaufmann (1989:17): „Limba de lemn este limba celor care dețin o putere”.
„Noi nu vorbim ca să spunem ceva, ci ca să obținem un anumit efect”, spune Joseph Goebbels, frază definitorie pentru ideologia fascismului, subliniind tipul de limbaj specific, nu numai sistemului totalitar de tip comunist. Alterarea raportului emițător/receptor în portretizarea limbii de lemn se răsfrânge asupra planului social ca domeniu-țintă a acesteia. Sensul marxist al axiologiei marchează oportunitățile manipulării ideii de valoare în toate reprezentările socialului si psihosocialului, implicit și a valorii informației.
Sintagma lui Roland Barthes a ceea-ce-se-înțelege-de-la-sine, regăsită în Mitologii (1957:7), referitoare la demersul ideologiei de a transfera calitatea a ceea ce este în esență „natural” spre cultural sau istoric, este extrem de grăitoare: „Am vrut sa surprind în expunerea decorativă a ceea-ce-se-înțelege-de-la-sine abuzul ideologic care, după părerea mea, se regăsește ascuns în el”.1
Limba de lemn este caracterizată de o simbolistică bogată, articulată coerent în care procesul de comunicare, însă este definită de o foarte mare instabilitate structurală, iar simbolurile sunt subordonate altor comandamente decât cele acceptate în general de utilizatorul și cel care beneficiază de comunicare. Ideologia instrumentată prin folosirea limbii de lemn este un indiciu a procesului semiotic și pragmatic răspunzător fiind de organizarea semnelor în comunicarea verbală și extraverbală și transmiterea semnelor.
Aceasta devine, în cadrul utilizării limbii de lemn, atât un agent, cât și un pacient, iar autoreflexivitatea se transformă în autoreferențialitate, numai obiectul ideologic având calitatea de a măsura veridicitatea sau falsitatea unui enunț. Obiectul ideologic va aparține mereu unei autorități speciale, politice, religioase, culturale etc., impunându-și schimbări de cod, introducând în discurs, cu ajutorul limbajului, un alt mode de reflectare a realității.
Ca subsistem al limbii, este definită de o serie de constante și își propune impunerea unei autorități (grup social, clasă, partid) și anihilarea sau alterarea reacției maselor prin prezentarea distorsionată a realității. Se impune ca un sistem de comunicare lingvistic vs. socio-praxiologic bazat pe minciună, fiecare vorbitor va accepta și va produce același tip de text, structurat doar la suprafață, dar fără un sens, inconsistent ca și act de comunicare.
Czeslaw Milosz (1999:86) precizează ideea că „în democrațiile populare au fost acceptate un stil aparte, o anumită terminologie și un ritual lingvistic – acolo important este nu ceea ce a spus cineva, ci ce anume a dorit să spună, învăluindu-și ideea prin mutarea virgulei”. Cuvântul este golit de capacitatea de semnificare, fiind transferată unor factori distanțați de actul lingvistic propriu-zis.
Originea termenului de limbă de lemn este recentă (mijlocul secolului XX), însă acest tip de manifestare nu este caracteristic doar acelui secol, ci ea urmează faze succesive din organizarea societății umane. Raportul stabilit între limbaj și discursul politic conferă normalitate sau anormalitate respectivului cod de comunicare.
Conform Tatianei Slama-Cazacu, originea poate fi căutată în jargonul secret fix al revoluționarilor din secolul al XIX-lea, însă expresia apare în anii ’30 în limba rusă: dubovyi jazyk – limbă de stejar (fig. greoaie, grosolană), opinia fiind susținută de Alain Besançon, care, analizând un pasaj din 1869 aparținând lui Netchaev și făcând trimitere directă la natura limbajului încifrat al revoluționarilor secolului al XIX-lea, afirmă: „În catehism el se vrea secret. Nu va fi vorba decât de sarcini. Asta înseamnă introducerea unui limbaj convenit, cu folosire obligatorie. Folosirea sa desemnează o comuniune a adeziunii la doctrină. În aceste cercuri se pun bazele viitoarei limbi de lemn. Ea formează mediul și legătura dintre membrii, ocupând, dacă putem spune așa, o funcție religioasă”.2
Sintagma limbă de lemn figurează în limba română exclusive sub această formă, chiar dacă, prin analogie, mai poate fi observată în majoritatea țărilor est-europene.
Sensul de „încremenit” „fix”, „osificat”, folosit în special în propaganda pentru a facilita „întoarcerea ideological”, se regăsește în limba polonă („dretwa mowa”- limbă înțepenită), cu referire atât la obiect (dretwa= copac), cât și la acțiunea propriu zisă (dretwiez= a (se) încremeni). În limba cehă apare o expresie similară (mrtvy jazyk - limbă moartă), la fel și în limba maghiară („bukkfanyelv”= limbă de fag) acoperind în linii mari, aceeași sferă conceptuală.
Figurarea exclusivă în limba română a expresiei „limbă de lemn” trimite la incapacitatea de a înțelege și/sau comunica, precum și la deficiențele de gândire aflate sub denumirea de „prostie”
Practica îndelungată a acestei diglosii (limbă oficială/de lemn/sovietică/newspeak etc.) produce în cadrul discursului o puternică capacitate de disimulare, așa cum reflectă cele mai sugestive dintre acestea:
A se face de lemn= a deveni insensibil
A fi ca lemnul= prost
A fi ca butucul= prost
A fi din butuci= prost
A rămâne ca de lemn= a încremeni
A se lămuri buștean= a nu înțelege nimic, precum și expresiile nominale sinonimice: cap de fag/cap de lemn/cap de bostan/cap de dovleac/cap sec.
Având în vedere caracteristicile enunțate mai sus ale discursului politic autoritar și „segmentul de piață” căruia i se adresează, să observăm discursul ținut de J. V. Stalin din data de 9 Februarie 1946, rostit la teatrul Balșoi din Moscova:
,,Marxists have more than once stated that the capitalist system of world economy contains the elements of a general crisis and military conflicts, that, in view of that, the development of world capitalism in our times does not proceed smoothly and evenly, but through crises and catastrophic wars.(…) Our victory signifies, first of all, that our Soviet social system was victorious, that the Soviet social system successfully passed the test of fire in the war and proved that it is fully viable. Thirdly, our victory signifies that the Soviet Armed Forces, our Red Army, was victorious, that the Red Army heroically withstood all the hardships of the war, utterly routed the armies of our enemies, and emerged from the war to the victory.(…)”3
Analizând acest discurs a lui Stalin și comparându-l cu tematica altor discursuri ale liderilor comuniști sovietici ținute cu alte ocazii, putem observa faptul că acesta se încadrează în „limbajul de lemn” obişnuit şi nu exprimă, în fapt, o reorientare a URSS către politica antebelică „de confruntare cu Occidentul”, aşa cum a fost percepută în Anglia și Statele Unite.
Fără îndoială că liderul sovietic a fost convins că, până la urmă, capitalismul va fi înlocuit cu doctrina socialistă, deoarece coexistenta celor două sisteme era utopică, însă era convins că înlocuirea nu era iminentă. Liderul de la Kremlin reia în discursul său, așa cum am putut observa, unele din temele tipice privind superioritatea sistemului, încercând să convingă populația statelor est-europene de nevoia de a înlătura capitalismul.
Occidentul vedea acest lucru ca o încălcare a înţelegerilor şi ca o revenire la viziunea expansionistă promovată în perioada interbelică. Percepția eronată a unor teme din discursul de propagandă sovietic a condus pe unii analişti politici la concluzia că politica URSS are la bază panslavismul şi că aceasta va profita de avantajul strategic pe care-l avea în raportul de putere pe continent după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.
Nici alegerea locaţiei unde s-a ţinut discursul nu a fost una întâmplătoare.
Teatrul Balşoi are o importantă semnificaţie istorică pentru cetăţenii de rând ai Uniunii Sovietice. Deşi a fost distrus aproape în totalitate de două ori, prima dată în 1812 în urma invadării Moscovei de către trupele franceze, ca mai apoi să fie reconstruit între anii 1821-1824, iar mai apoi într-un tragic incendiu care a avut loc în anul 1853 şi apoi redeschis în anul 1856. Uniunea Sovietică ieşea din acest război vlăguită şi cu economia de pace la pământ şi avea nevoie de ajutorul muncitorimii pentru a reclădi o întreagă societate, una care să poată ţină piept tăvălugului capitalist. În realitate, Stalin dorea cu totul altceva. Cursa înarmării nucleare deja începuse acum, iar liderul sovietic nu concepea să piardă cursa în faţa foştilor aliaţi. Pe lângă această semnificaţie istorică, teatrul Balşoi a fost ales şi pentru capacitatea sa, liderul sovietic dorindu-şi o audienţă cât mai mare, o masă de manevră uriaşă, dar uşor de controlat.
Pentru acest discurs, Stalin l-a adus din Finlanda pe unul din cei mai importanţi oameni ai săi și l-a pus în fruntea aparatului de propagandă. Avea nevoie de el pentru a-i putea convinge pe cetăţenii URSS de nevoia înarmării nucleare. Propaganda era necesară pentru a motiva populaţia să tolereze greutăţile care vor urma, iar Stalin nu putea pur şi simplu să anunţe populaţia de existența proiectului de construire a armei nucleare, acesta fiind strict secret.
Pe scena internaţională, discursul lui Stalin a fost primit cu rumoare, mai ales în cancelariile de la Washington şi Londra. O singură întrebare era acum pe buzele tuturor figurilor importante din Occident: Oare Stalin îşi va limita ambiţiile expansioniste sau va continua să-şi întindă sfera de influenţă?
De asemenea, în acest discurs Stalin aduce un omagiu soldaţilor Armatei Roşii şi tuturor celor care au luptat în acest război. Însă soldaţii sovietici care au traversat în luptă teritoriile statelor din Europa au putut vedea că viaţa de aici nu era aşa de urâtă precum o înfăţişa propaganda sovietică şi că oamenii, în general, o duceau mai bine decât cei din Uniunea Sovietică, iar conducerea actuală îşi pierduse, într-o oarecare măsură, încrederea în aceştia.
Punctul culminant al aceste manifestaţii a fost apariţia lui Stalin la balconul teatrului, când toţi cei prezenţi în sală s-au ridicat în picioare şi au aclamat zgomotos, timp de câteva minute, apariţia acestuia. Pe parcursul întregului discurs electoral aplauzele nu au încetat, mai ales când acesta ridică în slăvi partidul și regimul, dar şi când acesta justifică întreaga campanie de colectivizare şi industrializare făcută pe parcursul anilor ’30 care a ajutat URSS să câştige războiul.
Audienţa numeroasă a însoţit vorbele acestuia cu aplauze prelungite. Aclamările şi ovaţiile au continuat şi în momentul în care Stalin descrie realizările din domeniul militar şi capabilităţile militare de care Uniunea Sovietică dispune.
Stalin a fost întotdeauna un pragmatist fără scrupule, pentru care nu ideologia în sine a contat, ci a fost o metodă de a convinge populaţia să-l susţină şi să muncească din greu pentru a-i îndeplini ambiţiile grandomane în cursa acerbă cu SUA.

Bibliografie selectiva:

Barthes, Roland – Mitologii, Editura Institutului European, Iași, 1997.
Irimiaș, George – Structuri textuale ale discursului politic autoritar – Studiu din perspectiva semioticii textului, Editura Clusium, Cluj-Napoca, 2003.
Pamphlet Collection, J. Stalin, Speeches Delivered at Meetings of Voters of the Stalin Electoral District, Moscow, Foreign Languages Publishing House, Moscow, 1950, pp. 19-44.

Note:

1. Barthes, Roland – Mitologii, Editura Institutului European, Iași, 1997.
2. Irimiaș, George – Structuri textuale ale discursului politic autoritar – Studiu din perspectiva semioticii textului, Editura Clusium, Cluj-Napoca, 2003.
3. Discurs ținut de J. V. Stalin la o întâlnire a alegătorilor districtului electoral al lui Stalin, Moscova, 9 Februarie 1946 - Pamphlet Collection, J. Stalin, Speeches Delivered at Meetings of Voters of the Stalin Electoral District, Moscow, Foreign Languages Publishing House, Moscow, 1950, pp. 19-44.
Sursă electronică: http://www.marx2mao.com/Stalin/SS46.html; site accesat în data de 2 Mai 2011, ora 19:15.


ANEXĂ

The Chairman:
Joseph Vissarionovich Stalin has the floor.
(Comrade Stalin's appearance in the rostrum was greeted by the voters with loud cheers lasting several minutes. The entire audience in the Bolshoi Theatre rose to its feet to greet Comrade Stalin. There were continuous cries of „Cheers for great Stalin!” „Long live great Stalin, Hurrah!” „Cheers for our beloved Stalin!”)
Comrade Stalin:
Comrades!
Eight years have passed since the last elections to the Supreme Soviet. This has been a period replete with events of a decisive nature. The first four years were years of intense labor on the part of Soviet people in carrying out the Third Five-Year Plan. The second four years covered the events of the war against the German and Japanese aggressors -- the events of the Second World War. Undoubtedly, the war was the main event during the past period.
It would be wrong to think that the Second World War broke out accidentally, or as a result of blunders committed by certain statesmen, although blunders were certainly committed. As a matter of fact, the war broke out as the inevitable result of the development of world economic and political forces on the basis of present-day monopolistic capitalism. Marxists have more than once stated that the capitalist system of world economy contains the elements of a general crisis and military conflicts, that, in view of that, the development of world capitalism in our times does not proceed smoothly and evenly, but through crises and catastrophic wars. The point is that the uneven development of capitalist countries usually leads, in the course of time, to a sharp disturbance of the equilibrium within the world system of capitalism, and that group of capitalist countries regards itself as being less securely provides with raw materials and markets usually attempts to change the situation and to redistribute „spheres of influence” in its own favor -- by employing armed force. As a result of this, the capitalist world is split into two hostile camps, and war breaks out between them. Perhaps catastrophic wars could be avoided if it were possible periodically to redistribute raw materials and markets among the respective countries in conformity with their economic weight by means of concerted and peaceful decisions. But this is impossible under the present capitalist conditions of world economic development.
Thus, as a result of the first crisis of the capitalist system of world economy, the First World War broke out; and as a result of the second crisis, the Second World War broke out. This does not mean, of course, that the Second World War was a copy of the first. On the contrary, the Second world differed substantially in character from the first. It must be borne in mind that before attacking the Allied countries the major fascist states -- Germany, Japan and Italy -- destroyed the last remnants of bourgeois-democratic liberties at home and established there a cruel terroristic regime, trampled upon the principle of the sovereignty and free development of small countries, proclaimed as their own the policy of seizing foreign territory, and shouted from the housetops that they were aiming at world domination and the spreading of the fascist regime all over the world; and by seizing Czechoslovakia and the central regions of China, the Axis Powers showed that they were ready to carry out their threat to enslave all the freedom-loving peoples. In new of this, the Second World War against the Axis Powers, unlike the First World War, assumed from the very outset the character of an anti-fascist war, a war of liberation, one of the tasks of which was to restore democratic liberties. The entry of the Soviet Union into the war against the Axis Powers could only augment -- and really did augment -- the anti-fascist and liberating character of the Second World War.
It was on this basis that the anti-fascist coalition of the Soviet Union, the United States of America, Great Britain and other freedom-loving countries came into being and later played the decisive role in defeating the armed forces of the Axis Powers. That is how it stands with the question of the origin and character of the Second World War. Everybody, perhaps, now admits that the war was not nor could have been an accident in the lives of the peoples that it actually became a war of the peoples for their existence, and that for that very reason could not have been a swift or lightning war. As far as our country is concerned, for her this war was the fiercest and most arduous ever fought in the history of our Motherland.
But the war was not only a curse. It was also a great school which examined and tested all the forces of the people. The war laid bare all facts and events in the rear and at the front, it ruthlessly tore down all the veils and coverings that concealed the actual features of slates, governments and parties, and brought them onto the stage without masks and without make-up, with all their defects and merits. The war was something in the nature of an examination of our Soviet system, of our State, of our Government and of our Communist Party, and it summed up their work and said, as it were: Here they are, your people and organizations, their life and work scrutinize them carefully and treat them according to their deserts. This is one of the positive sides of the war. For us, for the voters, this is of immense importance, for it helps us quickly and impartially to appraise the activities of the Party and its men, and to draw correct conclusions. At another time we would have had to study the speeches and reports of the representatives of the Party, analyze them, compare their words with their deeds, sum up the results, and so, forth. This is a complicated and laborious job, and there is no guarantee against mistakes. It is different now, when the war is over, when the war itself has verified the work of our organizations and leaders and has summed it up. It is now much easier for us to examine it, and arrive at correct conclusions.
And so, what is the summation of the war?
There is one principal summation upon which all the others rest. This summation is, that towards the end of the war the enemies sustained defeat and we and our Allies proved to be the victors. We terminated the war with complete victory over our enemies this is the principal summation of the war. But this summation is too general, and we cannot put a full stop here. Of course, to defeat the enemies in a war such as the Second World War, the like of which has never been witnessed in the history of mankind before, means achieving a victory of world historical importance. That is true. But still, it is a general summation, and we cannot rest content with it. To appreciate the great historical importance of our victory we must analyze the matter more concretely.
And so, how should our victory over the enemies is interpreted? What can this victory signify from the point of view of the state and the development of the internal forces of our country?
Our victory signifies, first of all, that our Soviet social system was victorious, that the Soviet social system successfully passed the test of fire in the war and proved that it is fully viable. As we know, the foreign press on more than one occasion asserted that the Soviet social system was a „dangerous experiment” that was doomed to failure, that the Soviet system was a „house of cards” having no foundations in life and imposed upon the people by the Cheka, and that a slight shock from without was sufficient to cause this „house of cards” to collapse. Now we can say that the war has, refuted all these assertions of the foreign press and has proved them to have been groundless. The war proved that the Soviet social system is a genuinely people's system, which grew up from the ranks of the people and enjoys their powerful| support; that the Soviet social system is fully viable and stable form of organization of society. More than that. The issue now is not whether the Soviet social system is viable or not, because after the object lessons of the war, no skeptic now dares to express doubt concerning the viability of the Soviet social system. Now the issue is that the Soviet social system has proved to be more viable and stable than the non-Soviet social system, that the Soviet social system is a better form of organization of society than any non-Soviet social system.
Secondly, our victory signifies that our Soviet state system was victorious, that our multinational Soviet state passed all the tests of the war and proved its viability. As we know, prominent foreign journalists have more than once expressed themselves to the effect that the Soviet multinational state is an „artificial and short-lived structure,” that in the event of any complications arising the collapse of the Soviet Union would be inevitable, that the Soviet Union would share the fate of Austria-Hungary. Now we can say that the war refuted these statements of the foreign press and proved them to have been devoid of all foundation. The war proved that the Soviet multinational state system successfully passed the test, grew stronger than ever during the war, and turned out to be quite a viable state system. These gentlemen failed to realize that the analogy of Austria-Hungary was unsound, because our multinational state grew up not on the bourgeois basis, which stimulates sentiments of national distrust and national enmity, but on the Soviet basis, which, on the contrary, cultivates sentiments of friendship and fraternal cooperation among the peoples of our state. Incidentally, after the lessons of the war, these gentlemen no longer dare to come out and deny the viability of the Soviet state system. The issue now is no longer the viability of the Soviet state system, because there can be no doubt about its viability. Now the issue is that the Soviet state system has proved to be a model multinational state, that the Soviet state system is a system of state organization in which the national problem and the problem, of the collaboration of nations have found a better solution than in any other multinational state.
Thirdly, our victory signifies that the Soviet Armed Forces, our Red Army, was victorious, that the Red Army heroically withstood all the hardships of the war, utterly routed the armies of our enemies, and emerged from the war the victor.
(A voice: „Under Comrade Stalin's leadership!” All rise. Loud and prolonged applause, rising to an ovation.)
Now, everybody, friends and enemies alike, admit that the Red Army proved equal to its tremendous task. But this was not the case six years ago, in the period before the war. As we know, prominent foreign journalists, and many recognized authorities on military affairs abroad, repeatedly stated that the condition of the Red Army roused grave doubts, that the Red Army was poorly armed and lacked a proper commanding staff, that its morale was beneath criticism, that while it might be fit for defense, it was useless for attack, and that, if struck by the German troops, the Red Army would collapse like „a colossus with feet of clay.” Such statements were made not only in Germany, but also in France, Great Britain and America.
Now we can say that the war refuted all these statements and proved them to have been groundless and ridiculous. The war proved that the Red Army is not „a colossus with feet of clay,” but a first-class modern army, equipped with the most up-to-date armaments, led by most experienced commanders and possessing high morale and fighting qualities. It must not be forgotten that the Red Army is the army which utterly routed the German army, the army which only yesterday struck terror in the hearts of the armies of the European states. It must be noted that the „critics” of the Red Army are becoming fewer and fewer. More than that. Comments are more and more frequently appearing in the foreign press noting the high qualities of the Red Army, the skill of its men and commanders, and the flawlessness of its strategy and tactics. This is understandable. After the brilliant victories the Red Army achieved at Moscow and Stalingrad, at Kursk and Belgorod, at Kiev and Kirovograd, at Minsk and Bobruisk, at Leningrad and Tallinn, at Jassy and Lvov, on the Vistula and the Niemen, on the Danube and the Oder and at Vienna and Berlin -- after all this, it is impossible not to admit that the Red Army is a first-class army, from which much can be learned. (Loud applause.)
This is how we concretely understand the victory our country achieved over her enemies. Such, in the main, is the summation of the war. It would be wrong to think that such a historical victory could have been achieved without preliminary preparation by the whole country for active defense. It would be no less wrong to assume that such preparation could have been made in a short space of time, in a matter of three or four years. It would be still more wrong to assert that our victory was entirely due to the bravery of our troops. Without bravery it is, of course, impossible to achieve victory. But bravery alone is not enough to overpower an enemy who possesses a vast army, first-class armaments, well-trained officers and fairly well-organized supplies. To withstand the blow of such an enemy, to resist him and then to inflict utter defeat upon him it was necessary to have, in addition to the unexampled bravery of our troops, fully up-to-date armaments, and in sufficient quantities, and well-organized supplies, also in sufficient quantities. But for this it was necessary to have, and in, sufficient quantities, elementary things such as: metals -- for the production of armaments, equipment and industrial machinery; fuel -- to ensure the operation of industry and transport; cotton -- to manufacture army clothing; grain -- to supply the army with food.
Can it be said that before entering the Second World War our country already possessed the necessary minimum of the material potentialities needed to satisfy these main requirements? I think it can. To prepare for this immense task we had to carry out three five year plans of national-economic development. It was these three five-year plans that enabled us to create these material potentialities. At all events, the situation in our country in this respect was ever so much better before the Second World War, in 1940, than it was before the First World War, in 1913.
What were the material potentialities at our country's disposal before the Second World War?
To help you to understand this I will have to make you a brief report on the activities of the Communist Party in the matter of preparing our country for active defense. If we take the data for 1940 the eve of the Second World War -- and compare it with the data for 1913 -- the eve of the First World War -- we shall get the following picture. In 1913 there was produced in our country 4,220,000 tons of pig iron, 4,230,000 tons of steel, 29,000,000 tons of coal, 9,000,000 tons of oil, 21,600,000 tons of market grain and 740,000 tons of raw cotton. Such were the material potentialities of our country when she entered the First World War. This was the economic basis old Russia could utilize for the purpose of prosecuting the war. As regards 1940, in that year the following was produced in our country: 15,000,000 tons of pig iron, i.e., nearly four times as much as in 1913; 18,300,000 tons of steel, i.e., four and a half times as much as in 1913; 166,000,000 tons of coal, i.e., five and a half times as much as in 1913; 31,000,000 tons of oil, i.e., three and a half times as much as in 1913; 38,300,000 tons of market grain, i.e., 17,000,000 tons more than in 1913; 2,700,000 tons of raw cotton, i.e., three and a half times as much as in 1913. Such were the material potentialities of our country when she entered the Second World War.
This was the economic basis the Soviet Union could utilize for the purpose of prosecuting the war. The difference, as you see, is colossal. This unprecedented growth of production cannot be regarded as the simple and ordinary development of a country from backwardness to progress. It was a leap by which our Motherland became transformed from a backward country into an advanced country, from an agrarian into an industrial country. This historic transformation was brought about in the course of three five-year plans, beginning with 1928 with the first year of the First Five-Year Plan. Up to that time we had to restore our ruined industries and heal the wounds inflicted upon us by the First World War and the Civil War. If we take into consideration the fact that the First Five-Year Plan was carried out in four years, and that the execution of the Third Five-Year Plan was interrupted by the war in the fourth year, it works out that the transformation of our country from an agrarian into an industrial country took only about thirteen years.
It cannot but be admitted that thirteen years is an incredibly short period for the execution of such a gigantic task. It is this that explains the storm of debate that was roused in the foreign press at one time by the publication of these figures. Our friends decided that a „miracle” had happened; those who were ill-disposed towards us proclaimed that the five-year plans were „Bolshevik propaganda” and „tricks of the Cheka.” But as miracles do not happen and the Cheka is not so powerful as to be able to annul the laws of social development, „public opinion” abroad was obliged to resign itself to the facts.
By what policy was the Communist Party able to create these material potentialities in so short a time?
First of all by the Soviet policy of industrializing the country. The Soviet method of industrializing the country differs radically from the capitalist method of industrialization. In capitalist countries, industrialization usually starts with light industry. In view of the fact that light industry requires less investments, that capital turnover is faster, and profits are made more easily than in heavy industry, light industry becomes the first object of industrialization, in those countries. 0nly after the passage of a long period of time, during which light industry accumulates profits and concentrates them in the banks, only after this, does the turn of heavy industry come and accumulation begin gradually to be transferred to heavy industry for the purpose of creating conditions for its expansion. But this is a long process, which takes a long time, running into several decades, during which you have to wait while the light industry develops and do without heavy industry. Naturally, the Communist Party could not take this path. The Party knew that war was approaching, that it would be impossible to defend our country without heavy industry, that it was necessary to set to work to develop heavy industry as quickly as possible, and that to be belated in this matter meant courting defeat. The Party remembered what Lenin said about it being impossible to protect the independence of our country without heavy industry, and about the likelihood of the Soviet system perishing without heavy industry. The Communist Party of our country therefore rejected the „ordinary” path of industrialization and commenced the industrialization of the country by developing heavy industry. This was a very difficult task, but one that could be accomplished. It was greatly facilitated by the nationalization of industry and the banks, which made it possible quickly to collect funds and transfer them to heavy industry. There can be no doubt that without this it would have been impossible to transform our country into an industrial country in so short a time.
Secondly, by the policy of collectivizing agriculture. To put an end to our backwardness in agriculture and to provide the country with the largest possible amount of market grain, cotton, and so forth, it was necessary to pass from small peasant farming to large-scale farming, for only large-scale farming can employ modern machinery, utilize all the achievements of agricultural science and provide the largest possible quantity of market produce. But there are two kinds of large-scale farming -- capitalist and collective. The Communist Party could not take the capitalist path of developing agriculture not only on grounds of principle, but also because that path presupposes an exceedingly long process of development and requires the preliminary ruination of the peasants and their transformation into agricultural laborers. The Communist Party therefore took the path of collectivizing agriculture, the path of organizing large farms by uniting the peasant farms into collective farms. The collective method proved to be an exceedingly progressive method not only because it did not call for the ruination of the peasants, but also, and particularly, because it enabled us in the course of several years to cover the entire country with large collective farms capable of employing modern machinery, of utilizing all the achievements of agricultural science and of providing the country with the largest possible quantity of market produce. There is no doubt that without the policy of collectivization we would not have been able to put an end to the age-long backwardness of our agriculture in so short a time.
It cannot be said that the Party's policy met with no resistance. Not only backward people, who always shrink from everything new, but even many prominent members of the Party persistently tried to pull our Party back, and by every possible means tried to drag it onto the „ordinary” capitalist path of development. All the anti-Party machinations of the Trotskyite’s and of the Rights, all their „activities” in sabotaging the measures of our Government, pursued the one object of frustrating the Party's policy and of hindering industrialization and collectivization. But the Party yielded neither to the threats of some nor to the howling of others and confidently marched forward in spite of everything. It is to the Party's credit that it did not adjust itself to the backward, that it was not afraid to swim against the stream, and that all the time it held on to its position of the leading force. There can be no doubt that if the Communist Party had not displayed this staunchness and perseverance it would have been unable to uphold the policy of industrializing the country and of collectivizing agriculture.
Was the Communist Party able to make proper use of the material potentialities created in this way for the purpose of developing war production and of supplying the Red Army with the armaments it needed?
I think it was, and that it did so with the utmost success. Leaving out of account the first year of the war, when the evacuation of industry to the East hindered the work of developing war production, we can say that during the three succeeding years of the war the Party achieved such successes as enabled it not only to supply the front with sufficient quantities of artillery, machine guns, rifles, aero phones, tanks and ammunition, but also to accumulate reserves. Moreover, as is well known, the quality of our armaments, far from being inferior, was, in general, even superior to the German. It is well known, that during the last three years of the war our tank industry produced annually an average of over 30,000 tanks, self propelled guns and armored cars.
(Loud applause.)
It is well known, further, that in the same period our aircraft industry produced annually up to 40,000 aero planes. (Loud applause.)
It is also well known that our artillery industry in the same period produced annually up to 120,000 guns of all calibers (loud applause), up to 450,000 light and heavy machine guns (loud applause) and over 3,000,000 rifles (applause) and about 2,000,000 automatic rifles. (Applause.)
Lastly, it is well known that our mortar industry in the period of 1942-44 produced annually an average of up to 100,000 mortars. (Loud applause.)
It goes without saying that simultaneously we produced corresponding quantities of artillery shells, mines of various kinds, air bombs, and rifle and machine-gun cartridges. It is well known, for example, that in 1944 alone we produced over 240,000,000 shells, bombs and mines (applause) and 7,400,000,000 cartridges. (Loud applause.)
Such is the general picture of the way the Red Army was supplied with arms and ammunition. As you see, it does not resemble the picture of the way our army was supplied during the First World War, when the front suffered a chronic shortage of artillery and shells, when the army fought without tanks and aircraft, and when one rifle was issued for every three men. As regards supplying the Red Army with food and clothing, it is common knowledge that the front not only felt no shortage whatever in this respect, but even, had the necessary reserves. This is how the matter stands as regards the activities of the Communist Party of our country in the period up to the beginning of the war and during the war.
Now a few words about the Communist Party's plans of work for the immediate future. As you know, these plans are formulated in the new five-year plan, which is to be adopted in the very near future. The main tasks of the new five-year plan are to rehabilitate the devastated regions of our country, to restore industry and agriculture to the prewar level, and then to exceed that level to a more or less considerable extent. Apart from the fact that the rationing system is to be abolished in the very near future (loud and prolonged applause ), special attention will be devoted to the expansion of the production of consumers' goods, to raising the standard of living of the working people by steadily reducing the prices of all commodities (loud and prolonged applause ), and to the extensive organization of scientific research institutes of every kind (applause ) capable of giving the fullest scope to our scientific forces. (Loud applause.)
I have no doubt that if we give our scientists proper assistance they will be able in the very near future not only to overtake but even outstrip the achievements of science beyond the borders of our country. (Prolonged applause.)
As regards long-term plans, our Party intends to organize another powerful upswing of our national economy that will enable us to raise our industry to a level, say, three times as high as that of prewar industry. We must see to it that our industry shall be able to produce annually up to 50,000,000 tons of pig iron (prolonged applause ), up to 60,000,000 tons of steel (prolonged applause ), up to 500,000,000 tons of coal (prolonged applause ) and up to 60,000,000 tons of oil (prolonged applause ). Only when we succeed in doing that can we be sure that our Motherland will be insured against all contingencies. (Loud applause.) This will need, perhaps, another three five-year plans, if, not more. But it can be done, and we must do it. (Loud applause.)
This, then, is my brief report on the activities of the Communist Party during the recent past and on its plans of work for the future. (Loud and prolonged applause.)
It is for you to judge to what extent the Party has been and is working on the proper lines (applause ), and whether it could not have worked better. (Laughter and applause.)
It is said that victors are not judged (laughter and applause ), that they must not be criticized, that they must not be enquired into. This is not true. Victors may and should be judged (laughter and applause ), they may and should be criticized and enquired into. This is beneficial not only for the cause, but also for the victors (cries of approval and applause ); there will be less swelled-headedness, and there will be more modesty. (Laughter and applause.) I regard the election campaign as the voters' judgment the Communist Party of our country as the ruling party. The result of the election will be the voters' verdict. (Loud cries of approval and applause.) The Communist Party of our country would not be worth much if it feared criticism and investigation. The Communist Party is ready receiving the verdict of the voters. (Loud applause.)
In this election contest the Communist Party does not stand alone. It is going to the polls in a bloc with the non-Party people. In the past Communists were rather distrustful of non-Party people and of non-Partyism. This was due to the fact that various bourgeois groups, who thought it was not to their advantage to come before the voters without a mask, not infrequently used the non-Party flag as a screen. This was the case in the past. Times are different now. Non-Party people are now separated from the bourgeoisie by a barrier called the Soviet social system. But on the other side of the barrier the non-Party people are united with the Communists in one, common, collective body of Soviet people. Within this collective body they fought side by side to consolidate the might of our country, they fought side by side and shed their blood on the various fronts for the sake of the freedom and greatness of our Motherland, and side by side they hammered out and forged our country's victory over her enemies. The only difference between them is that some belong to the Party and some don't. But this difference is only a formal one. The important thing is that all are engaged in one common cause. That is why the bloc of Communists and non-Party people is a natural and vital thing. (Loud and prolonged applause.)
In conclusion, permit me to express my thanks for the confidence which you have shown me (loud and prolonged applause. A voice: „Cheers for the great leader of all our victories, Comrade Stalin! „) by nominating me as a candidate for the Supreme Soviet. You need have no doubt that will do my best to justify your confidence.
(All rise. Loud and prolonged applause rising to an ovation. Voices in different parts of the hall: „Long live great Stalin, Hurrah!” „Cheers for the great leader of the peoples!” „Glory to great Stalin!” „Long live Comrade Stalin, the candidate of the entire people!” „Glory to the creator of all our victories, Comrade Stalin! „).

(Discurs ținut de J. V. Stalin la o întâlnire a alegătorilor districtului electoral al lui Stalin, Moscova, 9 Februarie 1946 - Pamphlet Collection, J. Stalin, Speeches Delivered at Meetings of Voters of the Stalin Electoral District, Moscow, Foreign Languages Publishing House, Moscow, 1950, pp. 19-44.
Sursă electronică: http://www.marx2mao.com/Stalin/SS46.html; site accesat în data de 2 Mai 2011, ora 19:15.)