Literatura ca provocare canonică: Harold Bloom și necesitatea de a contura o tradiție intelectuală

Prof. Anda LAZĂR,

Liceul Teoretic „Constantin Romanu-Vivu” Teaca

Canonul Occidental: Cărțile și Școala Epocilor este o operă majoră de teorie literară, scrisă de Harold Bloom în anul 1994, în care autorul apără conceptul de canon literar în relație cu 26 de autori, pe care acesta îi consideră fundamentali pentru tema ilustrată: Shakespeare, Dante, Chaucer, Cervantes, Michel de Montaigne, Molière, Milton, Samuel Johnson, Goethe, Wordsworth, Jane Austen, Walt Whitman, Emily Dickinson, Charles Dickens, George Eliot, Tolstoy, Ibsen, Freud, Proust, James Joyce, Virginia Woolf, Franz Kafka, Borges, Neruda, Pessoa, Samuel Beckett. Harold Bloom consideră fundamentale calitățile autorilor, acelea care l-au făcut să-i includă în cartea sa și le vede ca fiind „autorități în cultură”, iar conceptual lui Immanuel Kant de „valoare estetică” nu este văzut ca și o actualitate, ci ca o sugestie, însă autorul, după o viață de lectură, nu a experimentat acest aspect.

Autorul explică alegerea particulară pe care a făcut-o, aceea de a include în cartea sa 26 de autori canonici, printr-o referință la cartea lui Giambattista Vico, Știința Nouă și la ciclul de faze pe care aceasta le include: Teocratică, Aristocratică, Democratică, cu specificarea că sunt urmate de o fază Haotică, din care o nouă epocă Teocratică se va naște, menționând totodată faptul că a uitat să insereze în carte literatura epocii Teocratice.

Criticul literar Harold Bloom îl consideră pe William Shakespeare „figura centrală a Canonului Occidental” și îl pune în relație cu toți ceilalți autori, inclusiv cu cei care l-au influențat sau care au încercat să îl respingă.

Opera portretizează canoanele literare naționale prin prisma figurilor fundamentale: Chaucer, Shakespeare, Milton, Wordsworth, Dickens pentru Anglia, Montaigne și Molière pentru Franța, Dante pentru Italia, Cervantes pentru Spania, Tolstoi pentru Rusia, Goethe pentru Germania, Borges și Neruda pentru America Latină, Whitman și Dickinson pentru Statele Unite. Harold Bloom descrie secolul în care trăim ca fiind unul Haotic, chiar dacă pretinde că este o continuare a epocii Democratice, cu toate că Giambattista Vico nu a postulat o Epocă Haotică înainte de revenirea celei de-a doua epoci Teocratice.

Opera majoră a lui Harold Bloom se opune Școlii Resentimentului și dezbaterii dintre apărătorii de dreapta ai Canonului Occidental și Școala mai sus menționată, compusă din exponenți ai neo-marxismului, feminismului, noului istorism, lacanieni, deconstructiviști și semioticieni, primii încercând să apere Canonul pentru valorile sale morale presupuse (dar inexistente), iar cei din urmă încercând să-și impună programul presupus (dar inexistent) pentru schimbarea socială a lumii.