miercuri, 22 martie 2017

Chestionar de imaginație – cls. IX-XII

Psiholog școlar Suzana DEAC
Liceul Tehnologic Lechința

Numele meu este. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Numește două lucruri care susțin iubirea. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Numește doi dușmani ai iubirii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Care este emoția sau sentimentul momentului? Ce simți acum, și față de cine?. . . . . . . . .
Cât de important e să învățăm? Și de ce? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Ce folos are materia de limba română? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Sentimentele tale față de profesorul de limba română. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Care este esența vieții? Pentru ce trăim oare? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Ce folos are matematica? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Sentimentele tale față de profesorul de matematică. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Dacă ți-ai sculpta sufletul, sub ce formă l-ai face? . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . .
În ce culori ai picta-o pe mama?  . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Pentru ce calitate?. . . . . . . . . . . . .
În ce culori l-ai picta pe tata? . . . . . . . . . . . . . . . . . . Pentru ce calitate?. . . . . . . . . . .. . . . . . .
Lumea ar trebui să fie mai bună! Oare în ce sens? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Ce întrebare ai adresa unui profesor de-al tău cu care ești într-o excursie? . . . . . . . . . .. . .
Ce întrebare ai adresa dirigintelui tău cu care te afli  într-o expediție? . . . . . . . . . . . . . .
Pentru ce te iubești pe tine însuți? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Ce te nemulțumește în legătură cu persoana ta? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Ce ai vrea să fie altfel în viață? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

luni, 20 martie 2017

Joc de rol profesor = elev

Prof. Iuliana CHILOM,
Liceul cu Program Sportiv Bistrița
Prof. Monica LUPUȚI,
Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Bistrița

În ultimii ani, factorii externi școlii și-au pus amprenta mult mai accentuat asupra sistemului de învățământ. Libertatea, uneori dirijată greșit, pe care părinții și însăși societatea o acordă copiilor, determină meseria de profesor sa fie din ce în ce mai „challenging”.
Este imperios necesar să înțelegem elevii, să-i îndrumăm, să-i temperăm dar să îi și ajutăm să strălucească, să-i învățăm cum să-și depășească anumite limite, să descopere, să învețe din plăcere ș.a. . Să nu fim/ devenim rigizi, reci, seci sau mecanici. Inclusiv Einstein, în scrierile sale, sublinia faptul că, în învățământul de atunci gândirea creatoare era eliminată prin învățarea bazată pe memorare mecanică și lipsită de imaginație (acesta înțelegând singur la vârsta de 12 ani geometria euclidiană). Problema aceasta caută mereu soluții. Noi două sperăm să facem parte din soluție sau măcar să încercăm să dobândim deschiderea necesară unei relații profesor – elev echilibrate.
Așadar ne aflăm într-o eră modernă, guvernată de mediul on-line, android, tablete și gadget-uri. Dacă tehnologia a evoluat atunci un upgrade al comunicării eficiente profesor-elev este un “must”. Această comunicare se bazează pe existența acelor relații de intercunoaștere și intercomunicare alăturate unor relații socio-afective bazate pe încredere reciprocă.
Cum putem portretiza oare mai bine această relație altfel decât printr-un joc de rol: Elev = Profesor și Profesor = Elev. Pe parcursul unor ore, bine stabilite, am inversat rolurile. Profesoara de matematică Chilom Iuliana a decis să portretizeze elevul în timp ce unii elevi au intrat în rolul profesorului de matematică. Haideți să vedem cum li s-a părut unora această experiență, pe lângă entuziasmul general generat de amuzamentul inițial al situației.
Impresiile evidențiate în cadrul Liceului cu Program Sportiv Bistrița, după exercițiul de rol pus în aplicare de către d-na profesoară Chilom sunt următoarele:

„Profesorii”:

Melania:
Să fiu profesor pentru o oră a fost una dintre cele mai provocatoare experienţe pentru mine. Am realizat că nu oricine poate să fie dascăl, mai ales unul de succes. Am predat unor persoane de vârsta mea, unor adolescenţi; la prima impresie pare uşor fiind vorba de colegii pe care-i văd şi vorbesc aproape zilnic, dar nu e aşa. Trebuie să comunici, să predai din plăcere, să ştii cum să o faci, să-ţi placă ceea ce faci, să-ţi placă pur şi simplu copiii. Aş repeta această experienţă fiindcă m-a ajutat să-mi înving timiditatea şi am simţit cel mai „tare” sentiment când ceilalţi au putut învăţa ceva de la mine şi erau atenţi la ceea ce le spuneam. Atât timp cât dai respect, primeşti respect deoarece respectul nu are vârstă.
Daniel:
Pentru mine această activitate a fost una prielnică deoarece a fost o experienţă nouă, o provocare de a vedea cum este să fii profesor. A fost plăcut să-i ajut pe colegi. Sunt de părere că ar trebui să mai facem şi altă dată această activitate. Sunt de părere că eu şi ceilalţi doi colegi care am fost în postura de „profesor pentru o zi”, putem fi profesori.

Elevii:

Raluca:
Cei 3 profesori noi de astăzi s-au descurcat foarte bine. Le mulţumim pentru răbdare şi explicitate. Felicitări!
Bianca:
Eu consider că Daniel se descurcă bine având în vedere că este prima dată când „predă”, totuşi nu i-ar strica mai multă exigenţă. Melania se descurcă super, chiar a fost o „profesoară” pe bune, ştiind să explice fiecăruia în parte orice detaliu, tratând cu seriozitate tot.
Marina:
Daniel a fost destul de bun, uneori mai râdea, dar e mai bine decât să fie prea serios. I se potriveşte meseria de profesor. Melania ne-a explicat la fiecare ce nu am înţeles. A fost serioasă, am înţeles fiecare exerciţiu pe care l-a făcut. Radu a explicat bine exerciţiile pe care nu le-am înţeles.
anonim:
Daniel şi-a intrat bine în rolul de profesor, pe lângă faptul că a scos elevii la tablă, nu i-a lăsat să rezolve singuri exerciţiile, ajutându-i din când în când. Din punctul meu de vedere Melania s-a priceput cel mai bine. A ales bine exerciţiile şi nu a părut să fie emoţionată. Ora cu Radu a fost cea mai amuzantă.

De asemenea, acest joc de rol a fost aplicat și de către dna profesoară de biologie Lupuți Monica, în cadrul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Bistrița. Impresiile elevilor sunt următoarele:
„Astăzi am observat că nu este atât de ușor să fii profesor și să faci liniște în clasă. Am crezut că profesorii improvizează în timpul orei, nu se gândesc de acasă ce să scrie pe tablă sau ce să predea, DAR NU E AȘA. Mi-au trebuit ore întregi acasă să mă pregătesc pentru a preda lecția de azi” – Daria Szazs, cls. a VI-a C.
„După această experiență, mi-am dat seama cât de complexă poate fi meseria de profesor. Profesorul are datoria de a-și face cursurile cât mai pe înțelesul elevilor, acest lucru necesitând multă muncă. Din păcate mulți elevi nu țin cont de acest aspect și cred că își pot permite să nu respecte anii de pregătire ai dascălilor. Cine își alege această profesie trebuie să fie foarte curajos! Din punctul meu de vedere nu ne prețuim îndeajuns profesorii care ne-au dezvoltat mentalitatea!” – Paul Avram, cls a VIII-a D.
„Pentru mine această experiență mi-a demonstrat încă o dată că a fi profesor este ceva minunat, să ai ocazia să înveți copiii ceva ce tu știi, ceva ce tu crezi că ei ar trebui să știe. Mă bucur din inima că am avut această ocazie minunata să apreciez mai mult profesorii și ceea ce fac ei pentru noi și să conștientizez că nu este deloc ușor. Mi-am pus anumite semne de întrebare și legat de atitudinea mea ca elev. Îi mulțumesc din suflet doamnei profesoare Monica Lupuți, deoarece mi-a facilitat această ocazie minunată care mi-a deschis ochii și m-a făcut să văd lucrurile din alt unghi, cel al „Îndrumătorilor noștri”.
Și noi, profesoarele, am conștientizat că de multe ori nu este ușor să fii elev, să fii atent 6 ore/zi la fiecare materie în parte, cu alte cerințe și îndatoriri. Ține de noi să le facem lecțiile cât mai interesante/ creative/ pline de culoare, pe înțelesul lor, lecții acompaniate cu multă răbdare și dăruire, atât din perspectiva noastră cât și a elevilor.

Activitățile asistate de animale în recuperarea copiilor cu dizabilități multiple

Prof. înv. special primar Emanuela AVRAM,
Prof. psihopedagog Eniko CUPȘA,
Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Lacrima” Unirea

Activităţile asistate de animale oferă oportunităţi motivaţionale, educaţionale şi/sau recreaţionale de îmbogăţire a calităţii vieţii. Aceste activități se realizează într-o varietate de medii de către traineri specializaţi, paraprofesionişti şi/ sau voluntari, în asociaţie cu animale care întrunesc anumite criterii.
Începând din 2014, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Lacrima”, s-a reluat acest tip de activitate, utilizându-se câini specializați, din cadrul unei școli de dresaj canin, dar și iepurași. Activitățile asistate de animale desfășurate la Centrul școlar „Lacrima” sunt întâlniri ocazionale unde copiii și animalele „se întâlnesc și se salută”. În cadrul unei activități salutul poate fi repetat de fiecare copil participant, activitatea desfășurându-se simultan cu mai mulți copii.
Activitățile asistate de animale au un obiectiv general pe care îl putem defini cel mai bine prin îmbunătățirea calității vieții. Nu exista obiective ce trebuiesc îndeplinite și nu se păstrează neapărat activitatea de la o întâlnire la alta. Ele au un caracter spontan, se pot susține oriunde și oricând. Chiar dacă nu necesită condiții deosebite sau un cadru special unde să se desfășoare, am ales clubul școlii ca loc de întâlnire cu câinii, pentru că oferă un cadru securizant, iar pentru demonstrațiile canine, terenul verde al școlii.
Durata și frecvența întâlnirilor este planificată dinainte, dar nu în mod individual ci vizând grupul. Pot fi activități destinate grupurilor închise sau unui număr deschis de participanți. De câte ori desfășurăm activități de acest gen alegem ca în prima parte a programului să lucrăm cu un grup dinainte stabilit, urmând ca după o pauza, dedicată cățeilor, să se deruleze activități cu un număr deschis de participanți.
Activitățile asistate de animale se bazează pe bucuria de a face lucruri împreună, copii și animale. Se adresează doar copiilor cărora le face plăcere compania unui animal și care au un comportament potrivit.
Interacțiunea dintre copii și câini în timpul acestor activități vizează atât beneficii psihice, cât și fizice, și sociale. Activitățile desfășurate împreună cu câinii ajută la exprimarea trăirilor personale, la exteriorizare și la reducerea inhibiției. Copilul începe să aibă curajul de a se exprima, de a prelua inițiativa în grup, de a atrage atenția asupra lui. Prin genul acesta de activități copiii capătă încredere în capacitățile lor de a controla o situație, de a-și impune punctul de vedere într-un mod ferm dar nu agresiv, de a căpăta încrederea unei alte ființe și de a fi recunoscută drept persoana care conduce activitatea.
Activitățile asistate de animale ajută la diminuarea stresului, a depresiei și tristeții, a nervozității, a anxietății, a plictiselii și a rutinei obositoare. Aceste activități ajută la îmbunătățirea tonusului fizic și a condiției fizice generale: chiar și copiii ce refuză mișcarea, în preajma câinilor sunt mult mai dispuși la efort și activități fizice, iar exercițiile cu câinii oferă un mod plăcut și atractiv de a face mișcare. S-a dovedit de asemenea că activitățile de acest gen ajută și la îmbunătățirea coordonării și conștientizării corporale. Facilitează scăderea semnificativă a hormonilor de stres, cum ar fi cortizonul, adrenalina, creșterea hormonilor de „inducere a sănătății și deschiderii sociale”, cum ar fi oxitocina, endorfinele. Acest fapt are efecte directe asupra organismului: scăderea stresului la nivel general, scăderea tensiunii arteriale, a anxietății, a tensiunii corporale generale etc.
Pe de altă parte, prezența unui animal funcționează ca un mijlocitor al interacțiunii dintre copii, ajutând la trecerea peste barierele sociale. Activitățile asistate de animale sunt un mijloc excelent de îmbunătățire a coeziunii unui grup social, de relaționare și muncă în echipă, crescând gradul de responsabilizare socială. Copiii sunt mult mai implicați, deoarece activitatea este mult mai interesantă în prezența unui câine.
În cadrul Centrului Școlar de Educație incluzivă „Lacrima” Bistrița la activitățile asistate de animale participă copii cu dizabilități multiple, care au probleme de comunicare, probleme de dezvoltare motorie, deficit de atenție, copii cu autism, paralizii cerebrale, Sindrom Down etc. Activitățile se desfășoară la clasă sau în club, cu animale de companie: câini, iepurași. De asemenea sunt susținute demonstraţii canine în curtea verde a școlii.
Dacă în cazul demonstrațiilor de dresaj copiii urmăresc de la distanță activitatea, neluând contact direct cu animalul, în cazul activităților la clasă sau în club am putut observa deschiderea copiilor faţă de animal, importanţa prezenţei acestuia, care este treptat primit, acceptat şi îndrăgit de grup şi de fiecare copil în parte, pornind de la a nu-l atinge şi ajungând până la a se întinde culcat lângă el.
În urma rezultatelor observabile pe parcursul activităților asistate de animale, cadre didactice din școală s-au arătat interesate de o implicare mai mare a animalelor în recuperarea copiilor cu dizabilități multiple ce frecventează școala. Astfel, acest program va deveni parte a terapiei, prin crearea și aplicarea unui opțional la nivelul școlii, sub îndrumarea viitorilor noștri specialiști.
Ținând cont de faptul că munca cu copiii și tinerii cu dizabilităţi este de multe ori îngreunată de negativismul lor, noi recomandăm asistarea terapiei de către un animal, care este un bun catalizator, emană respect şi recompensează cu un ataşament necondiţionat.

Bibliografie:

Alina S. Rusu, Introducere în terapia asistată de animale, Curs postuniversitar

ZICI

Andrei BONDREA cls. a VI-a A
Organizator si îndrumător al activității,
Bibliotecar Anna MIHALCI

În data de 16.02.2017 la biblioteca Liceului „Constantin Romanu Vivu” 'Teaca s-a sărbătorit un eveniment global marcat de milioane de oameni din peste 100 de țări, fiind organizat de către „Lit World (ZICI) – ZIUA INTERNAȚIONALĂ CITITUL ÎMPREUNĂ. Toți elevii iubitori de carte au fost rugați să citească cu voce tare un fragment sau o strofă din cartea preferată. Am închis ochii și am început să ascult cu atenție: se auzea chiar și murmurul cărților, iar imaginația mea zbura spre alte orizonturi.
Mă simțeam ușor, de parcă îmi crescuseră aripi, mă vedeam în fiecare povestioară și încercam să o simt în suflet. Atunci când eram în clasele mici, învățătorul le spunea părinților să insiste să citim cu voce tare. Acum înțeleg de ce îi ruga asta. Cititul cu voce tare ne dezvoltă imaginația, ne face să trăim poveștile și ne umple sufletul de bucurie. Ne face să ne strecurăm în filele cărții, sa-i simțim trăirile și să fim mult mai atenți.
Asta s-a întâmplat și acum, când doamna bibliotecară Mihalci Anna ne-a citit legenda trandafirului și a lalelei. Faptul ca a citit cu voce tare ne-a făcut să simțim mireasma florilor și să ne lăsăm purtați în timp.
Iar atunci când elevii clasei a V-a și-au citit compunerile cu tema „O zi în balon” ne-a fost greu să mai coborâm cu picioarele pe pământ, pentru că eram printre nori, împrietenindu-ne cu păsărelele. Hai să citim cu voce tare, să ne spunem unul altuia poveștile, să ne bucurăm împreună și să arătăm beneficiile cititului. Cineva a spus odată „Când vei ști de ce vei găsi cum, când vei ști cum, vei găsi de ce și această spirală te va urca spre înălțimi.” Cum am putea înțelege acest citat? „Citind împreună” acesta e răspunsul.

Implicațiile filosofice ale conceptului de cunoaștere infinită

Prof. Anda LAZAR
Liceul Teoretic „Constantin Romanu-Vivu” Teaca

Biblioteca Babel (în spaniolă La biblioteca de Babel) este o povestire a autorului Argentinian Jorge Luis Borges (1899–1986), care prezintă un univers ficțional sub forma unei vaste librării, conținând toate cărțile numărând 410 pagini de un anumit format
Povestirea a fost publicată în original, în limba spaniolă, de către Borges în colecția de povestiri El Jardín de senderos que se bifurcan (Grădina cărărilor care se bifurcă), publicată în anul 1941. Întreaga carte, la rândul său, a fost inclusă în ediția de succes Ficciones (Ficțiuni), din anul 1944.
Naratorul lui Borges descrie modul în care universal său este constituit de o întindere enormă de camera hexagonale care se întrepătrund, fiecare conținând doar necesitățile vitale ale supraviețuirii umane, precum și patru pereți cu rafturi pline de cărți. Deși ordinea și conținutul cărților sunt întâmplătoare și aparent lipsite de sens, locuitorii cred că toate cărțile conțin toate comenzile posibile doar prin intermediul câtorva caractere de bază (litere, spații și semne de punctuație)
Deși majoritatea cărților din acest univers sunt jargon pur, biblioteca trebuie, de asemenea, să conțină, undeva, toate cărțile coerente scrise vreodată, sau care ar putea fi scrise vreodată, precum și fiecare permutație posibilă sau versiune câtuși de puțin eronată a vreuneia din aceste cărți, într-un cuvânt, cunoașterea totală a universului.
Naratorul precizează ideea că biblioteca trebuie să conțină toate informațiile utile, inclusive predicțiile referitoare la viitor, biografia oricărei persoane și traducerile oricărei cărți în toate limbile pământului. Invers, pentru o mare parte dintre texte, unele limbi ar putea fi concepute pentru a putea fi citite cu un număr vast de conținuturi diferite.
În ciuda acestei supraabundenţe de informaţii, toate cărțile sunt totalmente inutile cititorului, lăsând biblioteca într-o stare acută de disperare. Acest fapt conduce spre soluții extreme, cum ar fi superstițiile și afilierea la diferite culte a bibliotecarilor, așa cum este și cultul „Purificatorilor”, care, într-un mod aparent variabil, distrug cărțile socotite nonsens, în timp ce scotocesc prin bibliotecă în căutarea „Hexagonului Roșu Aprins” și a cărților sale ilustrate magice. Altă credință este aceea că, din moment ce toate cărțile există în bibliotecă, undeva, o anumită carte trebuie să fie un index perfect al conținuturilor bibliotecii, iar unii dintre locuitori chiar cred că o anumită figură, identificată ca fiind mesianică și cunoscută sub numele de „Omul Cărții” a citit această carte și diferitele grupuri călătoresc prin bibliotecă în căutarea acestei figuri.
Această poveste este o repetare a temei din eseul lui Borges scris în 1939, sub numele de Biblioteca Totală (în spaniolă La biblioteca total), care, la rândul ei, este tributară dezvoltării acestei teme de către Kurd Lasswitz, în povestirea sa din 1901 Biblioteca Universală (Die Universalbibliotek)
Foarte multe dintre motivele specifice ale operei lui Borges sunt incluse în această povestire, așa cum ar fi infinitul, realitatea, raționalismul cabalistic și labirintul. Conceptul de bibliotecă este adesea comparat și alăturat teoremei maimuței care dactilografiază a lui Borel. Nu există nicio referință clară la maimuță sau la mașini de scris în povestea din Biblioteca Babel, însă Borges a menționat analogia anterior, în eseul publicat în 1939, Biblioteca Totală: „(o) jumătate de duzină de maimuțe echipate cu mașini de scris ar putea redacta, în câteva eternități, toate cărțile din British Museum”1, însă în povestirea în discuție, citatul care se apropie cel mai mult de acest motiv este: „O sectă blasfemitoare a sugerat (…) ca toți oamenii ar trebui să jongleze cu literele și simbolurile, până când au construit, printr-un joc improbabil al destinului, aceste cărți canonice”2.
Ideea infinitului este exploatată de Jorge Luis Borges și în Cartea de nisip, unde este prezentată o carte infinită (sau una cu un număr infinit de pagini), mai degrabă decât o bibliotecă infinită. În plus, Cartea de nisip este scrisă într-un alfabet necunoscut și conținutul său nu este evident aleatoriu.
Conceptul de „bibliotecă” este, de asemenea, în mod evident analog cu imaginea Universului ca o sferă, având centrul peste tot și circumferința nicăieri. Matematicianul și filosoful Blaise Pascal a utilizat această metaforă, iar într-un eseu anterior Jorge Luis Borges a menționat că manuscrisul lui Pascal a numit conceptul sferei ca fiind „înfricoșător”.
În orice caz, ideea unei biblioteci care ar putea conține toate cărțile posibile, aranjate aleatoriu, ar putea foarte bine să descrie o bibliotecă cu zero cărți, căci orice informație relevantă ar fi îngropată în bibliotecă, neputând fi separată de restul informațiilor false, iar experiența deschiderii la orice pagină a oricărei cărți din biblioteca în cauză a fost simulate de website-urile care creează ecrane pline de scrisori aleatorii.
Citatul de la începutul povestirii, „Prin intermediul acestei arte poți contempla variația celor douăzeci și trei de scrisori”, este preluat din opera Anatomia Melancoliei, scrisă în 1621 de către Robert Burton.
Implicațiile filosofice ale ideii de bibliotecă infinită sunt numeroase, căci fiecare carte din bibliotecă este „inteligibilă”, dacă este decodată în mod corect, deoarece poate fi decodată într-o altă carte din bibliotecă, folosind o a treia carte ca și paravan, acest fapt conducând la ideea filosofică postulată de Immanuel Kant, aceea că dacă definim legile Universului, automat creăm legi ale Universului.
Pe scurt, orice cameră a bibliotecii ar putea fi Hexagonul Roșu Aprins, ascuns în jargonul bibliotecii, acolo unde se află opere aflate dincolo de capacitatea umană de a le scrie. Biblioteca în sine devine o tentație, căci oferă toate aceste nestemate ale cunoașterii umane și le ascunde sub forma înșelăciunii. Orice text poate fi considerat o parte a bibliotecii, prin simplul fapt că autorul definește căutarea literă cu literă până când se ajunge la un text îndeajuns de apropiat cu cel avut în vedere a fi scris.
Din moment ce textul a existat la nivel teoretic, el trebuie doar să fie găsit prin intermediul imaginației autorului.
O altă implicație a ideii de bibliotecă infinită ar fi un argument împotriva câtorva dovezi împotriva existenței lui Dumnezeu, argument postulat de David Hume, prezentând o bibliotecă similară, generată însă de natură și nu de mintea și cunoștințele umane.
Pe de altă parte, într-un scurt eseu, Willard Van Orman Quine, filosof și logician american de tradiție analitică, notează ideea că Biblioteca Babel este finită (adică, la nivel teoretic, va ajunge la un punct al istoriei sale când totul va fi scris) și poate fi construită în întregul său doar prin scrierea unui punct pe o bucată de hârtie și o cratimă pe o alta, iar aceste bucăți de hârtie ar putea fi apoi transferate, în mod aleatoriu, de către purtătorul lor, care ar putea citi apoi textul rezultat în limbaj Morse doar prin simpla întoarcere a foilor înainte și înapoi.
Acest fapt este un indicator al ideii că Biblioteca Babel poate fi manevrată și că oricine care posedă o bucată de hârtie și un stilou are posibilitatea de a o crea în doar câteva secunde.

Note:

1. Jorge Luis Borges, Opere, volumul I, Editura Univers, București, 1999, p. 156.
2. Ibidem, p. 167.

Bibliografie:

Jorge Luis Borges, Opere, volumul I, Editura Univers, București, 1999.

Implicațiile didactice ale limbajului publicitar

Prof. Anda LAZĂR
Liceul Teoretic „Constantin Romanu-Vivu” Teaca

Învățarea în școală constituie un concept provocator pentru psihologie, pedagogie, sociologie şi chiar didactică. Este nevoie doar să amintim în acest sens, dezbaterea care a avut loc între psihologul Jean Piaget şi semioticianul Noam Chomsky, scrisă de Hilgard şi Gordon Bower, în celebrul volum Teorii ale învățării, grație căreia interesul pentru clarificarea procesului de învățare ar aparține psihologilor: „în ceea ce priveşte educatorii profesionişti, aceştia au întâmpinat psihologia pedagogică ca pe o ştiință de bază în activitatea practică de cercetare, care a început să se desfăşoare paralel în laboratoarele de psihologie generală şi în cele de psihologie pedagogică, îmbinând aspectele teoretice cu cele aplicative. Aceasta fiind situația, este natural ca psihologii să considere cercetarea învățării ca aparținând domeniului lor propriu”1.
Cei care astăzi sunt copii sunt totodată cei care trebuie să găsească soluția pentru provocările globale cu care ne confruntăm astăzi, iar acest lucru cere capacități umane în domenii pe care de-abia începem să le înțelegem. Educația de astăzi trebuie să ofere posibilitatea dezvoltării la copii a unor astfel de capacități care depășesc simpla tradiție și cunoștințele obișnuite. În perioada când se acceptă diversitatea ideilor, modul de a gândi şi acţiona în contextul unui cod moral centrat pe valorile general umane, educaţia în baza variatelor teorii pedagogice devine o necesitate.
În învățământul românesc, în decursul familiarizării și alinierii cu metodele vestice de abordare a procesului de învățare, au apărut teorii moderne şi noi modele de educație, formule de stimulare a strategiilor cognitive, modele diverse şi diversificate de muncă intelectuală. Învățământul formează competențe si caractere, prin care actorii vor fi pregătiți să-şi asume roluri sociale şi profesionale.
În cadrul acestui proiect referitor la componenta textuală, care urmărește să pună în lumină beneficiile oferite de analiza integrată a limbajului media, cu precădere limbajul manifestat în industria reclamelor, voi încerca să scot în evidență particularitățile dezvoltării învățării și a creativității în acest model integrat, modern, oferit de abordarea vestică menționată în cadrul modelului integrat, deoarece acesta apare din ce în ce mai des în contextul instituțiilor școlare românești și a tipului de învățare aferent, ca un tip de „portiță de scăpare” dintr-un sistem clar văduvit de însuși elementul său fundamental, elevul, văzut la modul general.
De obicei, prin termenul „integrare” se înțelege acțiunea de a face să interrelaționeze diverse elemente pentru a construi un tot armonios, de nivel superior; integrarea părților conduce la un produs/rezultat care depăşeşte suma acestor părți. A integra înseamnă a coordona, a îmbina, a aduce împreună părți separate într-un întreg funcțional şi armonios. Există condiții fundamentale pentru ca învățarea să aibă succes: comunicarea autentică, orientarea, reflecția, există posibilitatea de a avea o percepție integrată, multidimensională asupra procesului de învățare şi asupra rezultatelor acestuia.

CONVINGERE ȘI LIMBAJ ÎN PUBLICITATE

Limbajul s-a născut, cu precădere, datorită nevoii de comunicare manifestată de însăși existența umană. În zilele noastre, încă se comunică prin intermediul cuvintelor, imaginilor și al muzicii, dar, de cele mai multe ori, acest proces a fost transformat în imagine codificată, iar mesajul transmis este uneori bine ascuns, dar consumatorii și-au dezvoltat îndemânări specifice pentru a-l descifra. Lucrarea de față își propune să descifreze mesajul unei forme de comunicare larg răspândite, reclama. Datorită vastității domeniului de studiu, aria de analiză se va reduce considerabil la reclamele firmelor importante de țigări, căci limbajul și tehnicile de persuasiune aplicate aici reprezintă o parte importantă a mersului societății, iar (liceenii) adolescenții, obiectul studiului, reprezintă o categorie importantă vizată.
Acest proiect urmărește să evidențieze ideea că reclamele sunt un tip special de discurs, fiind influențate și influențând la rândul lor contextul social în care sunt produse. Semnificația lor este derivată din combinarea mai multor factori multiplii, strâns interconectați, cum ar fi limbajul, imaginile, participanții, textul, intertextul, etc., pe când funcția acestora se extinde de la transmiterea de informații la persuasiune și chiar manipulare, impunerea unor idei și modele culturale bine stabilite. Reclamele nu doar reflectă aspecte sociale, cum ar fi cele din domeniul politicii, economiei sau cele legate de gen, dar manifestă și puterea de a le menține și disemina apoi în societate. De asemenea, acest proiect urmărește nu doar analiza posibilului impact social, văzut și în dimensiunea sa didactică, ci și să îl verifice, prin intermediul rezultatelor înregistrate în decursul orelor de limba și literatura română.
Fără a încerca să suprapun analiza elementelor de psihologie ale reclamei, voi încerca, pe parcursul acestui articol, să subliniez două instanțe foarte importante, chiar definitorii, pentru studiul limbajului reclamei și a publicității în desfășurarea orelor de limba și literatura română. Aceste două instanțe sunt principiile convingerii (persuasiunii) și limbajul publicitar (media).

LIMBAJUL PUBLICITĂȚII

Scopul publicității (persuasiunii) este acela de a influența comportamentul persoanelor spre o țintă bine stabilită, adică nu doar să convingă pe cineva să cumpere un produs oarecare de pe raftul unui supermarket, ci chiar de a convinge o persoană să voteze un anumit candidat la alegerile parlamentare sau prezidențiale sau să producă schimbări majore în comportamentul acestuia (similar reclamelor cu un scop social sau comunitar, de exemplu cele împotriva fumatului sau al drogurilor). Pentru fiecare scop în parte, limbajul utilizat de emițător trebuie să fie adecvat.

CUVINTE CHEIE ALE PUBLICITĂȚII

În limbajul publicității/media, există câteva cuvinte care apar mereu în reclamele pentru anumite bunuri de larg consum. Deseori, acestea sunt izolate, tipărite cu litere mari în locuri vizibile; câteodată apar și în textul imediat următor și se pare că au ceva care atrage; sunt așa – numitele signale (semnale care atrag atenția celui care le urmărește), cuvinte cheie, care reprezintă o poziție importantă în domeniul gândirii și limbajului reclamei avute în vedere.
David Ogilvy (renumit om de știință american din domeniul publicității) afirmă: „Cele mai puternice cuvinte folosite în reclamă sunt cuvinte noi. Iată câteva exemple de cuvinte folosite în reclame: gratis, nou, cum se poate, brusc, acum, facem cunoscut, introducere, de-acum a sosit, tocmai a sosit, îmbunătățire importantă, surprinzător, frapant, senzațional, demn de luat în considerare, revoluționează, minunat, miraculos, rapid, ușor, șansa dumneavoastră, un sfat pentru, adevărul despre, nu pierdeți ocazia, ultima șansă”2.
Adjectivele sunt esențiale în cadrul comunicării publicitare, în adresarea directă spre public: nou, bun, mai bun, cel mai bun, gratis, proaspăt, delicios, sigur, curat, minunat, special.
Există însă unele cuvinte care au fost folosite în desfășurarea reclamelor germane și au ajuns să fie folosite și în reclamele în care ele nu se potrivesc, având un efect publicitar mult prea mare:
- eliberează pielea de tot ce o împiedică să respire (Lyrir, săpun)
- eliberează (îndepărtează) mirosul neplăcut (Rexona, săpun)
- comoditate, comod, confort: Lauda comodității (Tesa, bandă adezivă)
- Aceasta înseamnă mai mult confort și mai multă siguranță pentru ochii dumneavoastră (Perfalit, ochelari)
- biologic: în reclame, publicul caută mijloace cosmetic, biologice. Astfel, termenul primește sensul de „sănătos, neartificial, natural”, însă, în Uniunea Europeană, s-a interzis unei firme/televiziuni să utilizeze denumirea de „biologic”, chiar dacă s-a avut în vedere o distincție clară între produs și alte substanțe chimice, deoarece „biologic” înseamnă că produsul învigorează, însănătoșește.

MIJLOACE RETORICE ÎN DEMERSUL ANALIZEI RECLAMELOR

Scopul reclamei este acela de a convinge cumpărătorul, de a-l face să cumpere produsul. Pentru a realiza această convingere se folosesc anumite mijloace retorice, așa cum următorul citat ilustrează: „se prea poate ca cei bătrâni să fi definit diferit, în feluri diferite retorica, dar toți au convenit asupra faptului că mai importantă rămâne convingerea”3.
Legătura dintre limbajul reclamei și retorică este ținta avută în vedere, aceea de a impresiona și influența privitorul, după cum urmează:
I. Repetiția - este cel mai folosit mijloc retoric din domeniul publicității. Gustave Le Bon consideră utilizarea repetiției ca mijlocul perfect de conducere a maselor: „Înțelegem influența repetiției asupra maselor drept pozitivă când vedem ce putere are asupra capetelor luminate. Dacă am citit de o sută de ori că ciocolata X este cea mai bună ciocolată, atunci ne închipuim că am auzit aceasta foarte des, de la mai multe persoane și credem, în final, că așa și este de fapt”4.
II. Afirmația reprezintă și ea un mijloc important în organizarea discursului media, căci „Simpla afirmare lipsită de argumentare și dovadă este un mijloc sigur și simplu de a sugera conștiinței maselor o idee. Oamenii de stat cunosc valoarea afirmației”5. Multe din declarațiile industriei media au scopul de a crea un model pentru societate, căci se folosesc des pentru a personifica expresia „a se”: „A se alege Cinzano când vin musafirii seara” (reclamă la vermutul Cinzano), „Se bea mai mult whisky, se bea mai mult Long John” (reclamă la whisky-ul scoțian Long John)
Afirmațiile nu se referă doar calitatea produsului în cauză, ci și la comportamentul cititorului/ privitorului, deoarece reclamele lucrează mai mult cu atitudinea cumpărătorului.
III. Printre cele mai importante mijloace de persuasiune ale reclamei se află și utilizarea imperativului, multe sloganuri fiind concepute sub această formă, așa cum este și „Have a break. Have a Kit-Kat/ Ia o pauză. Ia un Kit-Kat” (reclamă la binecunoscuta ciocolată Kit-Kat)
IV. Indicativul imperative are un efect mai puternic decât imperativul, dar acesta nu poate fi folosit niciodată în corpul unei reclame. Unii critici de specialitate din domeniu sunt de părere ă un adevărat slogan trebuie să fie construit la modul imperativ, să aibă un efect în planurile adânci ale persoanei.
V. Întrebarea introductivă – nu are întotdeauna valoarea unei întrebări retorice la care să nu se aștepte un răspuns. Întrebarea de acest tip poate face o referință directă la un anumit produs și atunci cel/ cea care îl privește își poate da imediat seama despre ce produs este vorba în reclama respectivă, așa cum se poate observa în sloganul „Observați cele două diferențe?” al firmei de autoturisme Volkswagen.
VI. Antiteza – un mijloc adesea folosit între coordonatele temporare ale corpului reclamei: „avem azi grijă pentru mâine”. Antiteza poate face referință și la o anumită cantitate: „împrospătare dublă într-un singur pahar”.
VII. În decursul reclamei este recomandat să se scoată în evidență doar partea bună a lucrurilor, prin intermediul utilizării eufemismelor: „Arătați imaginile așa cum vrea lumea să fie și nu așa cum sunt ele deja. Noi ne simțim atrași de razele soarelui, de frumusețe, fericire, sănătate și succes. Atunci arătați căile care duc la acestea”6.
VIII. Folosirea eufemismelor este strâns legată de existența negației în limbajul publicitar, căci este recomandat să nu se folosească în reclame adverbul „nu”. De exemplu, dacă o reclamă ar conține textul: „sarea noastră nu conține arsenic”, publicul ar citi, la un nivel superficial, „sarea noastră conține arsenic”.
În fructificarea demersului didactic de a insera în desfășurarea orelor de limba și literatura română, ca și dezvoltare a competenței textuale, analiza reclamelor și a limbajului aferent acestora, ca o metodă de a studia îndeaproape capacitatea lor de a sugera un comportament subliminal, am făcut o selecție a celor mai expresive reclame vechi pentru țigări, care vor putea fi studiate pe parcursul a 2-3 ore de curs, elevii având, anterior, o bună pregătire teoretică asupra limbajului și retoricii media, informații prezentate anterior în corpul proiectului.
1. O reclamă din care reiese că până şi Moş Crăciun fumează ţigările Lucky Strike, aşa că de ce nu şi-ar dori şi copiii să încerce una?
2. O altă reclamă controversată şi chiar hilară marca Lucky Strike, care te îndeamnă să fumezi pentru a scăpa de kilogramele în plus, dar şi de iritaţii în gât şi tuse.
3. Dacă până şi doctorii fumează ţigările Camel, atunci nu vrem să ne gândim ce le era prescris pacienţilor.
4. Această reclamă extrem de controversată a apărut în anii ’50 şi înfăţişa un bebeluş care le explică părinţilor de ce ar trebui să aleagă să fumeze ţigările Marlboro. Se pare că efectele devastatoare ale fumatului pasiv nu erau cunoscute pe vremea aceea.
5. O altă reclamă care înfăţişează fumatul ca un act extrem de pasional, care face ravagii printre reprezentantele sexului frumos. „Suflă-i fumul în faţă şi te va urma oriunde” este un slogan extrem de sugestiv, într-adevăr.
6. Această reclamă îl înfăţişează chiar pe fostul președinte american Ronald Reagan, care le trimite tuturor prietenilor ţigări marca Chesterfield cu ocazia Crăciunului.

Limbajul reclamelor este, în principal, un limbaj care trebuie constituit pe efect. Efectul asupra gândirii și acțiunii umane este o problemă de bază a limbajului la Wilhelm von Humboldt. Deoarece limbajul media este o reprezentare a unui tip de limbaj cu un efect de primă importanță, el devine astfel un obiect de studiu esențial. Prin efectele lingvistice se înțeleg efectele care pornesc de la specificul unei anumite limbi și conturează gândirea și acțiunea umană, limbajul publicitar fiind un limbaj de efect, limbajul vieții cotidiene.
Limbajul este instrumentul ideologic, care la rândul său, este rezultatul unei anumite situații economice. În alte condiții, reclamele ar putea funcționa și fără limbaj, însă ele ar dispărea dacă industria publicitară nu și-ar putea acoperi cheltuielile sau dacă ar avea mijloace de constrângere a clienților săi. Când vorbim de efectele limbajului publicitar asupra societății, nu ne referim, în mod evident, la efectele limbajului global, căci limbajul publicității este format dintr-o alegere a tuturor posibilităților și modelelor care stau la dispoziția privitorului în întreaga limbă.

Note:

1. E. R. Hilgard şi G. H. Bower, Teorii ale învățării, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1974, p. 7
2. David Ogilvy, Confesiunile unui om de publicitate, Editura Humanitas, București, 2009, p. 34
3. Gustave Le Bon, Psihologia Mulțimilor, Editura Antet XX Press, București, 2007, p. 34
4. Ibidem, p. 55
5. Ibidem, p.
6. Maria Moldoveanu, Dorina Miron, Psihologia reclamei, Editura Libra, București, 1995, p. 65

Bibliografie:

Hilgard, E. R., Bower, G. H., Teorii ale învățării, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1974.
Le Bon, Gustave, Psihologia Mulțimilor, Editura Antet XX Press, București, 2007.
Moldoveanu, Maria, Miron, Dorina, Psihologia reclamei, Editura Libra, București, 1995.
Ogilvy, David, Confesiunile unui om de publicitate, Editura Humanitas, București, 2009.

vineri, 17 martie 2017

Din aproape nimic, aproape totul

Prof. înv. preşcolar Mihaela VULTUR
Grădiniţa cu Program Prelungit Rază de Soare, Bistriţa

NIMIC – este un cuvânt simplu, asociat, de cele mai multe ori, cu vidul, cu negaţia, cu pesimismul. Şi totuşi...
Zilele trecute, o asociere inedită de cuvinte mi-a stârnit curiozitatea şi m-a îndemnat să particip la o activitate extrem de plăcută şi utilă pentru că mi-a dat încredere să folosesc orice nimic ca şi cum aş avea totul!
Situaţia inedită de care pomeneam anterior s-a ivit în cadrul unui atelier de creaţie, intitulat Din aproape nimic, aproape orice, coordonat de profesoara Ionela-Silvia Nuşfelean, la Casa Corpului Didactic Bistriţa, responsabil de activitate fiind bibliotecara Margareta Pop. Toţi participanţii am trăit, ca o revelaţie, experienţa de a descoperi că în fiecare dintre noi zace capacitatea sau abilitatea de a valorifica totul şi de a schimba astfel însemnătatea sau valoarea unor nimicuri considerate banale sau inutile în surse de creativitate, adevărate generatoare de idei.
Exerciţiul aplicativ la care am participat, şi care, la prima vedere, părea absurd şi irealizabil (crearea unor monologuri ale unor obiecte mărunte: o etichetă, o agrafă, o panglică etc.; de exemplu: „pioneza somnoroasă”, „nasturele agitat”, „acul de siguranţă liniştit”, „capacul de pix încrezător”...) a constat în exersarea de către cursanţi a animismului, adică a capacităţii de a însufleţi orice obiect.
Adoptat cu încredere de către un cadru didactic, indiferent de domeniul de aplicare, animismul, atât de blamat de adulţi pentru că este o abilitate specifică copiilor mici, de care apoi cei mari se ruşinează, poate fi portiţa de refugiu, gura de oxigen care salvează o lecţie considerată de elevi banală şi plictisitoare sau o temă considerată împovărătoare.
Participând la acest atelier şi aplicând informaţiile şi sfaturile dobândite aici, am învăţat cât de simplu este să atragi copilul spre tot ceea ce înseamnă exprimare (verbală sau nonverbală). Sub pretextul unui simplu joc de imaginaţie propus de dascăl, copilul dă frâu imaginaţiei sale creatoare şi astfel, dintr-o simplă imagine se va naşte o idee, apoi se va dezvolta un context, o situaţie şi, fără nici o constrângere sau presiune, se poate lega un text sau o poveste.

Ca o concluzie la orele minunate petrecute la atelierul de creaţie nu pot decât să îndemn atât educatorii cât şi copiii educaţi să încerce experienţa plină de satisfacţii de a crea din aproape nimic... aproape totul.

Pâinici pentru mămici!

Alexandra BĂLAN, clasa a IX-a
Palatul Copiilor Bistriţa

În data de 8 martie a.c., elevii de la cercul „Poezia credinţei”, de la Palatul Copiilor Bistriţa, voluntari care încearcă să facă terapie prin joc şi cuvinte, au împărţit bucurie la cel mai apropiat de Palat magazin de pâine, Losar. Fiecare elev participant a oferit (gratuit!), clientelor ce au cumpărat pâine, câte o pâinică suplimentară, frământată din gânduri bune.
Pâinicile mesagere, fabricate în brutăria literară a Palatului şi în clasa a II-a, a Buburuzelor, de la Şcoala Gimnazială Ştefan cel Mare, au sensibilizat până la lacrimi. Emoţionate, doamnele ce au avut şansa să se bucure de adevăratele intenţii ale copiilor, acelea de a aduce zâmbete pe buze, au mărturisit că sunt impresionate. Lacrimile din ochii mamelor i-au făcut pe copii să realizeze ce impact a avut gestul lor.
Pâinicile literare distribuite au avut mesaje, trimise din suflet pentru suflet, pe ideea Mama – ca o pâine a minunilor. Câteva dintre ele le-am aşezat mai jos pentru a vă aduce un surâs suplimentar: „Cum obţii o mamă? Pui făină, pui iubire, pui din minte ce-ai mai bun şi obţii o mamă minunată. Reţeta asta mama mi-a spus-o.” (Filip Simionca), „Mamă, pâinea mea caldă,/ Tu îmi hrăneşti sufletul!/ Tu îmi ţii lumea pe picioare! (Mălina Moldovan).

Elevii participanţi s-au declarat plăcut surprinşi de reacţia publicului. Sperăm ca în viitor astfel de proiecte să se extindă, aducând bucurii în sufletele participanţilor.

„Ziua femeii ne vestește primăvara”

Prof. înv. primar, Ana Emilia BODRIHEIC
Școala Gimnazială „Florian Porcius” Rodna

Luna lui mărţişor, luna martie a poposit pe meleagurile noastre. Odată cu ea, primăvara îşi face loc în calendar şi încearcă să alunge frigul greu al iernii şi ultimele pete albicioase de zăpadă. Pământul umed de după topirea zăpezilor ajută ghioceii mici şi plăpânzi să iasă la lumină. Doar ea, primăvara, dă putere firului de iarbă să ţâşnească din pământul generos, care l-a găzduit cu atâta bunătate peste iarnă. Tot ea dă putere ghiocelului să străpungă frunzele căzute astă-toamnă sau chiar bucăţile de gheaţă, să-şi scoată căpşorul afară pentru a-şi striga bucuria de a trăi și să se scalde în lumina aurie a mândrului soare. Acesta face horă mare cu viorelele şi, când s-a încins mai iute jocul, se retrag obosiţi. Au venit doar să ne spună că viaţa a învins iar şi iar.
Primele care ajung la destinaţie sunt rândunelele. Obosite de lungul drum, se aşează grăbite pe garduri, pe acoperișurile caselor oamenilor, iar altele pe copacii deja înmuguriţi. După ce-şi trag sufletul, se pun din nou pe săgetat văzduhul. Gureşe cum sunt, într-o zarvă de nedescris, rândunelele zboară de colo-colo în căutarea unor paie uscate pentru a-şi reface cuiburile dărâmate de zăpada nemiloasă a iernii.
Motivaţi de cerul limpede ca cristalul şi de temperaturile blânde, oamenii sting focul în vatră şi ies din case. Se îndreaptă spre câmpurile livide şi triste pentru a lucra pământul şi spre a-l face să rodească din nou. Natura, din ce în ce mai vie, îi cheamă pe copii să-şi reia jocul în aer liber. Cu o dorinţă de viaţă cum numai primăvara ştie să o producă, copiii zburdă pe plaiurile înverzite. Culeg ghiocei, cântă şi se bucură împreună că iarna geroasă a plecat şi nu se întoarce foarte curând.
8 Martie – zi dedicată mamelor din lumea întreagă; acest cuvânt „mama”, evocând fiinţa iubită, care ne-a dat viaţă, cea care se-apleacă înfrigurată de griji peste leagănul copilului sau peste nădejdile adolescentului, cel dintâi gângurit al pruncului – când deschide ochii în lume, bucuria şi durerea , mândria şi puterea, gloria şi măreţia, începutul şi sfârşitul misiunii sfinte a femeii. Mama este soarele care răsare în fiecare dimineață, pentru a ne însenina ziua.
Elevii clasei a III-a A, de la Școala Gimnazială „Florian Porcius” Rodna, au sărbătorit ziua mamelor într-un cadru festiv, prezentând mamelor câteva surprize plăcute: un recital de cântece și poezii dedicate mamelor, scenetele Hora primăverii și Ghiocelul, în care au interpretat cele mai frumoase roluri, începând de la personajele din poveste care își iubesc mamele și încheind cu vestitorii primăverii, care s-au trezit la viață să sărbătorească mamele noastre dragi, un dans modern, intitulat Te iubesc!, regizat de elevele Bodriheic Emiliana și Doriana și le-au dăruit felicitări și diplome realizate de ei. Costumele adecvate și minunate care le-au purtat, cât și talentul artistic de care au dat dovadă, au umplut sufletele mamelor și bunicelor prezente de multă bucurie și le-au luminat chipurile frământate de atâtea griji, bucurându-se fiecare de mica minune care s-a străduit să-și facă mama și bunica cât mai fericită în această zi deosebită pentru ele – ziua tuturor mamelor. Cine poate fi cea mai importantă persoană din viața oricărui om, dacă nu cea care ne-a dat naștere și ne iubește mai presus de orice, mama?

Mama înseamnă prieten, sfătuitor, protector, mama înseamnă totul pentru copilul ei și nu o poate înlocui nimeni.

Abordarea interdisciplinară a jocului didactic

Prof. învățământ preșcolar Emilia-Dorina GEORZA
Școala Gimnazială Nr. 2 Bistrița Bârgăului

În planul general al cunoașterii, pe măsura dezvoltării diferitelor științe, s-a înregistrat o multiplicare a numărului de discipline științifice și implicit, a abordărilor și interpretărilor fenomenelor și proceselor realității, a metodelor, instrumentelor și criteriilor operaționale utilizate. Diversificarea și dezvoltarea științelor a reprezentat întotdeauna și în toate societățile elementul esențial în soluționarea celor mai complexe probleme. Însă, fără a-și pierde din specificitate, științele au început să înregistreze, în paralel cu fenomenul de diversificare, un fenomen de grupare, impus de forța unor argumente oferite chiar de evoluția lor.
Astfel, către mijlocul secolului XX, a început să devină tot mai evident faptul că optica reducționistă a disciplinelor specializate și hiperspecializate nu este viabilă, preferându-se perceperea și cunoașterea sistemică a realității înconjurătoare. Datoria noastră, ca dascăli, este să îndrumăm cunoașterea cât mai temeinică, mai obiectivă și sistemică a realității complexe și să educăm în așa fel elevii, încât ei să fie capabili să-și formeze o viziune globală asupra universului cu toate componentele, legitățile, interacțiunile sale.
Interdisciplinaritatea nu neagă ideea de discipline de sine stătătoare și nu le ignoră ci le valorifică, considerându-le necesare pentru o înțelegere obiectivă, profundă și cuprinzătoare a lumii. „Interdisciplinaritatea reprezintă azi, în contextul reformelor educaționale care are loc, un concept instrumental bine cunoscut și aplicat în demersurile educaționale teoretice și practice. Ea își propune să asigure depășirea granițelor artificiale dintre discipline și să asigure cooperarea dintre acestea, permițându-le să contribuie, cu propriile rețele și scheme conceptuale, cu propriile limbaje și cu propriile metode și tehnici la găsirea de soluții și la avansarea în cunoaștere.” (Ionescu, M., 2005, p.377.)
În numeroase modalități și mijloace, s-a demonstrat că interdisciplinaritatea este o necesitate în plan social, în planul cunoașterii și în particular, în contextul educației. Ea poate avea diferite grade și se poate manifesta la diferite niveluri, influențele sale benefice resimțindu-se la nivel macro, în folosul progresului umanității și la nivel micro, al tuturor formelor educației.
Privit din perspectiva micro a educației, interdisciplinaritatea permite o abordare sistemică, globală a conținuturilor programelor preșcolare și școlare, facilitând predarea în manieră integrată, sintetizarea și organizarea informațiilor diferitelor discipline în vederea construirii unei viziuni holistice, globale și integrative asupra lumii înconjurătoare și ușurând transferul nespecific de cunoștințe și competențe de la o disciplină la alta.
În practica școlară, se regăsesc demersuri interdisciplinare la nivelul corelațiilor minimale, sugerate chiar de planul de învățământ, de programele școlare ale disciplinelor sau ariilor curriculare. În ceea ce privește învățământul preșcolar, conținutul său este extrem de flexibil, abordarea interdisciplinară a unor informații din diferite discipline fiind ușurată de modul de proiectare tematic al activităților instructiv-educative, mod de proiectare impus de progresul general de dezvoltare a copiilor preșcolari și de trebuințele și cerințele de moment ale copiilor. De aceea, orientările tematice puse la dispoziția educatoarelor, prin diverse materiale suport, trebuie particularizate de către fiecare cadru didactic. Conținuturile învățământului primar, în organizare nu au aceeași libertate ca și cele preșcolare, dar și la acest nivel se pot organiza tematic sau în conformitate cu alte domenii constitutive ale diferitelor obiecte de studiu.
Jocul didactic ocupă un loc important, atât ca formă de organizarea a activităților interdisciplinare cât și ca metodă activizantă folosită la clasele primare. Îmbinând sarcini didactice din domenii de cunoaștere diverse într-o structură unitară, jocul didactic devine și mai interesant și atrăgător pentru preșcolari și micii școlari, imprimând activității didactice un caracter dinamic și diversificat.

Jocul didactic interdisciplinar facilitează transferul de informații din diverse domenii, orientându-le către tema principală tratată global și permite umplerea cu ușurință a „golurilor informaționale”. O activitate interdisciplinară prelucrează o informație, o temă din toate unghiurile de vedere posibile, prezentând o imagine întregită de domenii diferite apelând la cele mai bogate resurse materiale și informaționale.

Alternativa în educație: Waldorf și Freinet în școala românească

Prof. Anda LAZĂR
Liceul Teoretic „Constantin Romanu-Vivu” Teaca

„Copiii sunt tainele lui Dumnezeu cele mai greu de deslușit. Iubirea, totuși, reușește – dacă stăruie din greu – îndeajuns”. – Rudolf Steiner

Învățarea în școală constituie un concept provocator pentru psihologie, pedagogie, sociologie şi chiar didactică. Este nevoie doar să amintim în acest sens, dezbaterea care a avut loc între psihologul Jean Piaget şi semioticianul Noam Chomsky, scrisă de Hilgard şi Gordon Bower, în celebrul volum Teorii ale învățării, grație căreia interesul pentru clarificarea procesului de învățare ar aparține psihologilor: „în ceea ce priveşte educatorii profesionişti, aceştia au întâmpinat psihologia pedagogică ca pe o ştiință de bază în activitatea practică de cercetare, care a început să se desfăşoare paralel în laboratoarele de psihologie generală şi în cele de psihologie pedagogică, îmbinând aspectele teoretice cu cele aplicative. Aceasta fiind situația, este natural ca psihologii să considere cercetarea învățării ca aparținând domeniului lor propriu”.1
Cei care astăzi sunt copii sunt totodată cei care trebuie să găsească soluția pentru provocările globale cu care ne confruntăm astăzi, iar acest lucru cere capacități umane în domenii pe care de-abia începem să le înțelegem. Educația de astăzi trebuie să ofere posibilitatea dezvoltării la copii a unor astfel de capacități care depășesc simpla tradiție și cunoștințele obișnuite. În perioada când se acceptă diversitatea ideilor, modul de a gândi şi acţiona în contextul unui cod moral centrat pe valorile general umane, educaţia în baza variatelor teorii pedagogice devine o necesitate.
În învățământul românesc, în decursul familiarizării și alinierii cu metodele vestice de abordare a procesului de învățare, au apărut teorii moderne şi noi modele de educație, formule de stimulare a strategiilor cognitive, modele diverse şi diversificate de muncă intelectuală. Învățământul formează competențe si caractere, prin care actorii vor fi pregătiți să-şi asume roluri sociale şi profesionale.
În cadrul acestui model/proiect de prevenție, care urmărește să pună în lumină beneficiile oferite de alternativele educaționale Waldorf și Freinet, voi încerca să scot în evidență particularitățile dezvoltării învățării și a creativității în modelele integrate, moderne, oferite de abordările vestice menționate mai devreme, deoarece acestea apar din ce în ce mai des în contextul instituțiilor școlare românești, ca un tip de „portiță de scăpare” dintr-un sistem clar văduvit de însuși elementul său fundamental, elevul, văzut la modul general.
De obicei, prin termenul integrare se înțelege acțiunea de a face să interrelaționeze diverse elemente pentru a construi un tot armonios, de nivel superior; integrarea părților conduce la un produs/ rezultat care depăşeşte suma acestor părți. A integra înseamnă a coordona, a îmbina, a aduce împreună părți separate într-un întreg funcțional şi armonios. Există condiții fundamentale pentru ca învățarea să aibă succes: comunicarea autentică, orientarea, reflecția, există posibilitatea de a avea o percepție integrată, multidimensională asupra procesului de învățare şi asupra rezultatelor acestuia.
Costurile unei învățări cantonate în disciplinele alcătuite pe criterii mai mult sau mai puțin epistemologice sunt imaginabile şi îngrijorătoare. Unele sisteme de educație au înțeles acest lucru şi au trecut la acțiuni concrete.
Pedagogia Waldorf tinde spre acest țel, căci dorește să însoțească în așa manieră evoluția oamenilor, încât aceștia să devină inițiatori ai unui proces cultural. Acest ideal trebuie să se bazeze în orice formă de educație pe o profundă cunoaștere a ființei umane. Pedagogia Waldorf nu este o pedagogie care asigură succesul şcolar și nu tinde să rezolve absolut toate problemele care apar în evoluţia completă a copilului, dar își arată preocuparea față de aceste probleme şi, mai ales, se străduieşte să găsească soluţii.
Din perspectiva pedagogiei steineriene, copilul este o ființă tripartită: voința, gândirea și simțirea se determină una pe cealaltă. El vine pe lume înzestrat cu daruri minunate pentru a deveni om : simțurile sunt considerate porți spre lume prin care copilul se unește, trăiește tot ceea ce vine spre el din mediul ambiant (sunet, mișcare, imagine, sentiment, gând); voința este privită ca bucuria de „a face”, cea care îi permite copilului să se ia treptat în stăpânire (mers, vorbit); forța de plăsmuire, deci creativitatea și fantezia sunt izvoare din care se hrănește și care îi formează individualitatea, cu care transformă lumea; bucuria de a învăța aduce cu sine uimirea în fața vieții și a proceselor ei; evoluția, devenirea, sinonimă cu faptul că micuțul este născut pentru a evolua; capacitatea de a imita sunete, mișcare, imagine, trăire; capacitatea de a se autoeduca, deoarece educația este de fapt autoeducație, proces în care are loc formarea copilului și individualizarea lui.
Conștienți de aceste minunate daruri pe care copiii le aduc cu ei, școala trebuie să își asume rolul de călăuză și model, păstrând și sprijinind exprimarea creativității. Pornind de la această convingere, Rudolf Steiner așază educația în pedagogia Waldorf pe principiul general valabil „Omul învață să fie om numai de la oameni”. În acest sens, cerințele nu sunt orientate atât spre copil, cât spre adult.
A educa un copil înseamnă, inevitabil, a ne educa pe noi înșine, căci „A educa nu înseamnă să umpli un vas, ci să aprinzi un foc”. Avem dreptul să stăm în fața copilului ca și învățători numai atunci când devenim conștienți că am educat în noi respectul pentru ceea ce aduce copilul când vine pe lume, căci sufletul și spiritul trebuie percepute ca și fizicul; entuziasmul în fața miracolului uman, dar şi noua ființă în devenire; responsabilitatea de a ocroti copilul de orice influențe nocive, de a-i oferi ceea ce are nevoie; convingerea că la baza oricărei acțiuni cu şi pentru copil trebuie să stea o profundă cunoaştere a omului; încredere, iubire; descoperirea mirării, a uimirii în fața lumii, împreună cu micii discipoli; exercițiul permanent de autocunoaştere şi autoeducație.
Urmând aceste „reguli de aur” ale pedagogiei, rămânând liberi şi creatori în căutarea celor mai potrivite forme de educație - transformăm educația în artă, pusă în slujba descoperirii individualității fiecărui copil. Formarea profesorilor pentru această alternativă nu poate presupune o înarmare a acestora cu un întreg set de metode și diferite materiale didactice standard, specifice, ci presupune, în primul rând, o creare, la fiecare dintre ei, a unei noi viziuni faţă de fiinţa copilului pe care îl au în față, faţă de instruirea necesară acestora.
Din acest motiv, nu există în sistemul Waldorf acele materiale auxiliare atât de apreciate şi de intens utilizate în învăţământul tradiţional: manuale, îndrumătoare, culegeri. Învăţătorul şi profesorul din școala Waldorf este, deci, pus în fața situaţiei de a-şi căuta, prin eforturi personale, cele mai bune mijloace de predare.

Dezvoltarea flexibilităţii şi a creativităţii în alternativele Waldorf și Freinet

A-i încerca să-i acorzi copilului o educaţie adecvată nu înseamnă numai să-l ajuți să se integreze unor respective condiţii culturale, economice, dar şi sociale. Educaţia, prezentă într-o lume modernă, care este în continuă transformare de la o zi la alta într-un ritm ameţitor, impune, deci, părinţilor şi pedagogilor o întrebare: cât de creativi, de independenţi, liberi, dar şi plini de iniţiativă pot deveni tinerii de azi prin intermediul educaţiei şi al şcolii? Adevărata educaţie ar trebui să constea într-o transformare a cunoştinţelor acumulate în tipuri de reflecţii individuale, percepţii diferenţiate şi acţiuni voluntare.

Tendinţe moderne

Întrucât contextul educațional naţional actual se înscrie așadar în direcțiile lumii academice contemporane, a cărei cale fundamentală este democraţia, alternativa educațională Waldorf poate veni în sprijinul împlinirii obiectivelor educaționale:
- integrarea democrației într-un subsistem educațional pe care îl reprezintă cu succes;
- asigurarea unei educaţii propice sub formă de învăţământ deschis şi flexibil;
- formarea conștiinței unor cetăţeni activi, conştienţi şi responsabili, preocupaţi de evoluţia societăţii în care trăiesc azi;
- formarea unor atitudini şi relaţii sociale, solicitate de necesitatea mundană a îmbunătăţirii vieţii culturale și etice, spre un bine general al întregii societăţii româneşti;
- dezvoltarea interesului pentru educaţie în general, printr-un tip de învăţământ axat pe o adevărată disponibilitate continuă pentru un alt tip de cunoaştere şi acţiune, pentru o desăvârşire culturală şi morală, pentru adaptarea la un context social în continuă schimbare.

Diferenţe în pedagogia Waldorf și Freinet faţă de sistemul tradițional sau alte sisteme de învăţământ

Pedagogia Waldorf are în vedere educarea omului în ansamblul său, artisticul susţinând şi împletindu-se cu ştiinţificul, armonizându-se în procesul educaţional, disciplinele educaţionale nefiind privite ca scop în sine, ci ca mijloace educaţionale. Nu se dau note sau calificative pe parcursul anului școlar, elevii primind la sfârşitul anului şcolar o medie finală la fiecare disciplină de învăţământ şi o caracterizare scrisă de învăţător şi de profesori, care sintetizează evoluţia lor în anul şcolar respectiv, progresele, dar şi greutăţile întâmpinate. Se evită folosirea manualului ca unică sursă de informare pentru elevi, uneori renunţându-se complet la acesta, pentru a crea elevilor bunul obicei de a consulta surse variate de informare.
Disciplinele de învăţământ sunt predate în module/ epoci de 3-4 săptămâni, câte 2 ore pe zi, de regulă la începutul cursurilor, iar studiul limbilor străine, a educaţiei fizice, muzicale și artistice, precum şi orele de exerciţiu/aprofundare a limbii materne şi a matematicii sunt marcate în orarul elevilor în ritm obişnuit. Există, de asemenea, discipline şi activităţi şcolare specifice numai pedagogiei Waldorf, cum ar fi euritmia steineriană, învăţarea unui instrument muzical încă din clasa I, desenul de forme, serbarea lunară, ateliere de aplicaţii tehnologice cuprinzând lucrul în lemn, lut, fier, cupru, material textil. De asemenea, pedagogia Waldorf dispune de un curriculum propriu şi, în acest sistem, se manifestă tendinţa de a renunţa la sistemul piramidal (cu care suntem obișnuiți în prezent) de conducere a unităţilor de învăţământ (grădinițe, școli, licee) în favoarea conducerii colegiale şi prin delegare.
Structura cursului principal, care se desfăşoară timp de 110 minute fără întrerupere, cuprinde:
1. o parte ritmică, care evidențiază, cu precădere, componenta afectiv-motivaţională şi are drept scop activarea elevilor, pregătirea lecţiei prin crearea unei atmosfere potrivite: exerciţii ritmice, mişcare, cultivarea pronunției prin exerciţii susținute, cântece vocale şi instrumentale, calcul matematic oral, interpretarea unor roluri reprezentative pentru disciplina studiată;
2. o parte de învăţare, adresându-se componentei cognitiv-aptitudinale şi are drept finalitate recunoașterea de către elevi, prin intermediul coordonării de către învățător/profesor, a noţiunilor şi fenomenelor importante care sunt studiate;
3. o parte acţională, care se pliază pe componenta volitiv-acţională, prin completarea caietelor de epocă şi prin rezolvarea unor exerciţii de către fiecare elev în parte;
4. o parte narativă, specifică componentei afectiv-atitudinale, care cuprinde basme, fabule, povestiri, legende, biografii în funcţie de vârsta elevului.
Toate aspectele din pedagogia Waldorf converg spre educarea copilului şi sensibilizarea lui pentru toate aspectele lumii înconjurătoare. Dezvoltarea capacităților cognitive, morale şi practic-meşteşugăreşti este stimulată, din această cauză, în aceeaşi măsură în pedagogia Waldorf, în sistem vorbindu-se despre o „inteligență practică”.
Filosoful Immanuel Kant afirma că „mâna este creierul exterior al omului”. Atunci când voința (a face) şi gândirea (a şti) se întâlnesc în simțire, se naşte „a fi”, căci inteligența doar pentru „a şti” este inutilă, așa cum Celestin Freinet afirmă: „Veţi fi la nivelul copiilor. Îi veţi vedea cu ochi, nu de pedagog şi de şef, ci cu ochi de om şi de copil şi veţi reduce imediat, prin acest fapt, distanţa periculoasă care există, în clasele tradiţionale, între elev şi profesor.”2
Dacă în învăţământul tradiţional, rolul elevului se reduce la a asculta şi memora cele spuse de profesor, pedagogia, în viziunea lui Celestin Freinet, trebuie să aibă elevul în centru. Educatorul urmează să se adapteze la trebuinţele copilului, să ia în considerare interesele şi înclinaţiile sale. Învăţătorul/ profesorul/ educatorul ajută şi nu controlează, ameninţă, atenţionează, pedepseşte. Freinet militează pentru o educaţie prin reuşită, căci doar reuşita consolidează dinamismul personal. Cum orice copil este capabil de reuşită, vital este să nu-l împingem spre eşec prin exigenţe exagerate/ premature, căci aceasta nu poate presupune nicicând o educaţie a facilităţii, ci va trebui să procedăm la o dinamizare prin reuşite care le vor antrena şi pe celelalte.
Practicată de mai bine de 75 de ani, pedagogia Freinet îşi demonstrează şi azi profunda actualitate, fiind bazată pe valori universale: responsabilitate, cooperare, întrajutorare, autonomie. Este centrată pe copil, luând în considerare cele trei elemente ale personalităţii: unicitate/ diversitate/ globalitate, fiind o pedagogie deschisă spre exterior, iar acesta este incitat să vorbească despre mediul, familie, spațiul cultural şi social cu care intră în contact. Evitarea eşecului școlar a constituit o preocupare constantă a lui Celestin Freinet prin suprimarea ameninţărilor, a pedepselor, a clasificărilor umilitoare printr-o educaţie care să ducă la reuşită. Pentru a ajunge la succes, elevul trebuie ajutat şi încurajat, organizând în jurul lui munca şi viaţa, bazându-se pe posibilităţile sale, chiar şi cele mai modeste.
Consecvent în a lega şcoala de societate, de viaţă, Freinet nu se declară adeptul individualismului sau al liberalismului neîngrădit, afirmând: „Suntem deci, partizanii unei discipline şcolare şi a autorităţii profesorului, fără de care nu ar putea exista nici instrucţie, nici educaţie”3. Pentru Freinet, adevărata disciplină este consecinţa unei bune organizări, a muncii cooperative şi a climatului moral al clasei. Libertatea, în versiunea lui Freinet, capătă sens atunci când ea înseamnă nu posibilitatea de a nu face nimic, nici de a face orice, ci posibilitatea de a opta pentru activităţi cât mai diverse.

Pedagogia Freinet, o pedagogie care se evidențiază față de tradiţional

Bazată pe valorile progresului, pedagogia Freinet organizează clasa în funcție de trei axe: a) punerea în aplicare a responsabilizării prin organizarea colectivului, modul de luare a deciziilor, votul, elaborarea de reguli şi gestionarea materialului; pe plan individual este vizată angajarea elevilor prin responsabilizare, gestionarea unor grupe, echipe, ateliere, mediul de lucru;
b) punerea în aplicare a autonomiei – profesorul nu mai este stăpânul absolut al clasei, nu mai este singurul care ştie totul şi ia decizii în numele tuturor; copilul se ocupă de propria activitate, muncă individuală şi autocorectare.
c) punerea în aplicare a cooperării se realizează prin luarea în grijă temporară sau permanentă de către un copil mai mare a unuia mai mic.
Realizarea proiectelor colective necesită implicarea fiecărui copil în parte (albume, jurnale, întâlniri, ore desfăşurate în alte locuri decât clasa, corespondenţă).
Freinet respinge emulaţia căreia îi substituie demersul, individualizat, dar şi comun, acceptând doar autoemulaţia. În acest sens, el introduce teste prin care copilul îşi poate verifica singur cunoştinţele, poate face singur un grafic al greşelilor comise, dovedindu-şi posibilităţile şi limitele. Pentru a ajunge la această performanță, elevul trebuie ajutat şi încurajat, „organizând în jurul lui munca şi viaţa, bazându-te pe posibilităţile sale, chiar şi cale mai modeste”4. „Primii din clasă – reuşesc desigur, pentru că au aptitudini deosebite… dar şcoala copleşeşte pe ceilalţi sub avalanşa eşecurilor: exces de roşu pe exerciţii, note proaste, de refăcut caiete rău îngrijite… Observaţiile nu lasă decât foarte rar copilului încurajarea unei reuşite”5.
Pedagogul francez cerea fiecărui elev să preia, la rândul său, capul plutonului: „Să nu vă lăsaţi niciodată copiii să eşueze; faceţi-i să reuşească, ajutându-i dacă trebuie printr-o generoasă participare a profesorului. Faceţi-i mândri de realizările lor. Îi veţi duce astfel la capătul lumii”6. Reala disciplină nu se instituie din afară, după o regulă prestabilită, cu lungile interdicţii şi sancţiuni. Ea este consecinţa naturală a unei bune organizări a muncii cooperative şi a climatului moral al clasei.
Freinet nu conferă copilului o dimensiune mitică și nu cade în pedolatrie; copilul teoretic al lui Freinet aparţine totdeauna grupului-clasă şi unei comunităţi sociale şi culturale.

Motivația muncii şcolare

Freinet se pronunţă clar pentru o clară educaţie a muncii în esența ei. Educaţia, în sinea sa, trebuie să-şi găsească motorul esenţial în ideea de muncă creatoare, liber aleasă şi la fel de liber asumată. În cucerirea autonomiei, fiecare trebuie să înveţe să-şi fixeze singur obiectivele, în loc să aştepte, pasiv, ca toate acestea să-i fie mereu impuse din exterior. Şcoala, așadar, devine un loc al cooperării între copii prin creaţie, cercetare, deprinderi dobândite; ea este astfel o adevărată pregătire temeinică pentru o lume a muncii în care fiecare va putea participa la decizii.
Educaţia trebuie să aibă drept punct de plecare copilul real cu nevoile sale fireşti. La fel de adevărat e faptul că şcoala trebuie să asigure continuitatea cu valorile trecutului. Deoarece valorile tradiţionale se întrupează în mediu, greşeala cea mai gravă pe care o poate face şcoala este de „a smulge copilul familiei, mediului, tradiţiei în care a fost crescut, atmosferei care l-a înconjurat, gândului şi dragostei care l-au hrănit, muncii şi jocurilor care au fost pentru el preţioase experienţe, pentru a-l muta cu forţa în mediul atât de diferit care este şcoala, raţională, formală şi rece precum ştiinţa acelora care ar vrea s-o transforme într-un templu”7.
De aceea, el consideră că spaţiul şcolar trebuie reorganizat; de-a lungul pereţilor să se creeze mari „laboratoare esenţiale” (presa, documentarea, istorie-geografie, ştiinţe, aritmetică, activităţii artistice, materiale audiovizuale). Freinet desconsideră manualele şcolare şi consideră esențiale laboratoarele pentru munca manuală de bază, pe cele de activitate socializată şi intelectualizată unde se aplică tehnicile sale.

Personalizarea activității, respectul unei identităţi personale şi al diversităţii

Copilul nu va fi niciodată supus unor modele prestabilite, ci acceptat ca atare, cu personalitatea lui. Munca individualizată este una din tehnicile de învăţare ale pedagogiei Freinet, care vizează plasarea copilului în centrul sistemului educativ, ţinând seama de achiziţiile sale, de ritmurile şi de capacitatea sa de a deveni actor al propriei învăţări. Există o secvenţă în orarul clasei, cu durata variabilă (de la o jumătate de oră până la două ore), în care copiii lucrează liber, după un plan propriu, în ordinea şi ritmul care le convin, desfăşurând în cadrul grupului-clasă activitatea dorită de fiecare din ei. Finalitatea muncii individualizate este a-l educa pe copil în spiritul responsabilităţii şi al autonomiei, permiţându-i un demers personal de investigare care duce la reuşită școlară.
Stimularea diferitelor comportamente în situaţii diverse, instaurarea raporturilor de încredere datorate autocorectării şi evaluării, permisiunea părăsirii clasei pentru o activitate particulară şi reluarea lucrului la întoarcere, fără a-i deranja pe ceilalţi, sunt doar câteva feţe ale activităţii personalizate. Cadrul didactic se poate consacra în aceşti timpi liberi, atunci când copiii lucrează independent, unui copil sau unui grup în particular. Din punct de vedere al pedagogiei lui Freinet, o clasă bună este aceea în care fiecare elev va fi cel dintâi într-o direcție, oricare ar fi aceea, căci şcolarul care nu are un domeniu în care să se poată afirma, să pună în valoare ansamblul persoanei sale, este foarte vulnerabil.

Expresie liberă şi comunicare oferite de „alternativă”

Libera exprimare nu este invenţia unui elev din cale - afară de creativ, ea este manifestarea însăşi a vieţii. Libera exprimare pedagogică trebuie să permită fiecăruia să-şi redea sentimentele, emoţiile, impresiile, cugetările, îndoielile. Toţi copiii, dacă n-au fost încă descurajaţi, percep nevoia şi dorinţa de a se exprima, de a intercomunica, sprijinindu-se de instrumentele de care dispun (vorbirea, scrisul, desenul). Interogaţia este un proces exclusiv şcolar, inhibitor şi perturbant. Freinet arată că, din contră, trebuie „să-l lăsăm pe elev să întrebe el însuşi şi să ceară sfatul”8. Acesta critică şcoala tradiţională pentru că, în cadrul acesteia, comunicarea între elevi este asigurată doar în timpul recreaţiilor. În alternativa Freinet, comunicarea între copii nu este doar permisă, ci chiar sugerată. Fiecare trebuie să aibă dreptul de a comunica liber într-un grup sau cu alte grupuri (schimb de jurnale şcolare). Exprimarea liberă este valoroasă atât prin demersurile sale creative, cât şi prin productivitatea sa. Tehnicile de exprimare nu trebuie impuse în prealabil, ci trebuie să fie alese de elevi şi la îndemâna acestora.
Trebuie multiplicate câmpurile de exprimare, dat fiind faptul că exprimarea liberă presupune şi ascultarea celorlalţi şi respectul faţă de ei. Învăţătorul/profesorul trebuie să asigure viziunea asupra experienţelor trăite de copil în trecutul său, deschiderea asupra socialului şi comunicarea în situaţii variate.

Evaluarea în pedagogia Freinet

Evaluarea în cadrul pedagogiei Freinet constă în verificarea realizărilor elevilor, iar punctul de plecare este planul individual de muncă. Într-o clasă Freinet, evaluarea nu vizează o ierarhizare, ci presupune depăşirea eşecurilor şcolare şi valorizarea reuşitelor (totale sau parţiale) elevilor, care, ajutaţi, trebuie să ajungă la realizarea proiectelor individuale. Prin autoevaluare, pornind de la planul său individual de muncă, elevul îşi corectează singur munca cu ajutorul fişierelor autocorective sau a codurilor de culori, determinându-şi gradul de reuşită.
Învățarea integrată are ambiția de a trece dincolo de discipline, spre o abordare globală, holistă a realității, aşa cum există ea. Lucian Ciolan încearcă să alcătuiască fundamente pentru un curriculum transdisciplinar, „organizarea învățării pe criteriul disciplinelor formale clasice devine insuficientă într-o lume dinamică şi complexă (…) O învățare dincolo de discipline, de rigiditatea canoanelor academice tradiționale poate fi mai profitabilă din perspectiva nevoilor omului contemporan”9
Evaluarea colectivă (coevaluarea) situează în prim-plan rezultatul muncii individuale a elevului, care este prezentat grupului şi supus criticilor productive ale colectivului acestuia. Clasa determină un cert nivel de reuşită al acestui proiect individual, iar învăţătorul decide maniera în care elevul îşi va continua munca până la definitivare.
Socializarea, ca formă de evaluare, se traduce prin definitivarea proiectului individual al elevului, realizat sub forma unui articol, album, expoziţie, înregistrare, program informatic, portofoliu. O nouă evaluare se realizează acum prin schimbul dintre elevul creator/ producător şi receptorii muncii sale. Rezultatul muncii copilului este fie publicat în revista clasei, fie trimis corespondenţilor, prezentat la expoziţia şcolii/ clasei sau prezentat într-un spectacol. Ca instrumente de evaluare se folosesc grile de evaluare bipartite elev/ dascăl, centuri, coduri de culoare, scări de competenţe, bilanţuri, un sistem de brevete (diplome).
Deoarece pedagogia Freinet realizează programa şcolară, elevii primesc şi calificative/ note şi teste de control, care nu au ca și un scop precis sancţionarea dură a greşelilor, ci o informare sigură asupra tuturor progreselor realizate de elevi şi o decernare a certificatului necesar societăţii de azi şi recunoscut de către aceasta.
Asistăm astăzi, mai mult ca oricând la o „reaşezare” a sistemului educaţional, determinat atât de noile schimbări ale societăţii, cât şi de impregnarea valorilor aduse din vest în ceea ce priveşte sistemul educaţional.
Privite la început cu reticenţă, alternativele educaționale care au ajuns astăzi pe piața românească par a fi apreciate de cei mai mulţi dintre cei implicaţi în actul educaţional. Dacă până mai ieri, societatea românească se ferea a aminti de acestea, acum observăm o oarecare aplecare către esența acestor sisteme, lucru deloc neglijabil pentru cei interesaţi de a introduce reforma în învăţământul românesc.

Note:

1. E. R. Hilgard şi G. H. Bower, Teorii ale învățării, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,1974, p. 7;
2. Aldo Pettini, Freinet şi tehnicile sale, Editura CEDC, București, 1992, p.30
3. Ibid., p.43
4. Ibid., p.34
5. Ibid., p.51
6. Ibid., p.68
7. Ibid., p.112
8. Ibid., p.126
9. L. Ciolan, Învățarea integrată. Fundamente pentru un curriculum transdisciplinar, Editura Polirom, Iaşi, 2008, p. 72.

Bibliografie:

1. Carlgren, F., Educație pentru libertate. Pedagogia lui Rudolf Steiner, Editura Centrul de Pedagogie Waldorf, Cluj-Napoca, 1996
2. D’Hainaut, L. (coord.), Programe de învățământ şi educație permanentă, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981
3. Hilgard, E. R., Bower G. R., Teorii ale învățării, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1974
4. Pettini, Aldo, Freinet şi tehnicile sale, Editura CEDC, București, 1992
5. Stanciu, Mihai, Reforma conţinuturilor învăţământului, Editura Polirom, Iaşi, 1999
6. Steiner, Rudolf, Înnoirea artei pedagogico-didactice prin ştiința spirituală, Editura Centrul de Pedagogie Waldorf, Bucureşti, 1992